FED Cup| Numărul 1 mondial aduce punctul numărul 1 în partida cu Elveția
Numărul 1 WTA, Simona Halep, a reușit sâmbătă victoria în primul meci al întâlnirii cu Elveția, învingând-o în trei seturi (6-3, 1-6, 6-1) pe Viktorija Golubic, numărul 115 mondial. Meciul s-a disputat într-o atmosferă specială, cu sala plină, spectatorii și organizatorii realizând o coregrafie prin care să fie celebrat Centenarul Marii Unirii, dar și faptul că municipiul Cluj-Napoca este Capitală Europeană a Sportului.
Golubic a început tare setul și a reușit un break în doar 2 minute de joc și a continuat jocul agresiv și pe propriul serviciu, astfel că scorul a devenit rapid 2-0 pentru elvețiancă. Simona s-a trezit imediat și a reușit o primă minge câștigătoare la 30-15 în game-ul trei, pe care ulterior l-a câștigat. La 3-2 pentru Golubic care continua să fie în avantaj datorită break-ului din game-ul inaugural, Halep a forțat și a ridicat sala în picioare, readucând egalitatea pe tabelă. Aflată pentru prima dată în avantaj la 4-3, Simona Halep a forțat pe serviciul adversarei și a făcut break pentru un scor de 5-3, care i-a permis să servească apoi pentru set, pe care l-a și câștigat cu un 6-3 executat în 40 de minute.
Setul doi a început la fel de bine ca primul pentru jucătoare din Elveția. Golubic a continuat să se apere bine și să returneze fiecare minge venită dinspre Halep, mizând pe eventualele greșeli ale numărului 1 WTA. În multe rânduri, Golubic a reușit să o surprindă pe Halep cu scurte la fileu, dar și cu mingi foarte înalte, backhand-ul cu o mână lovit năprasnic de elvețiancă fiind unul dintre principalele motive pentru care aceasta a reușit al doilea ei break pentru un scor de 3-1. Pe propriul serviciu, Golubic a făcut game alb și, implicit, 4-1. Jocul Simonei nu a reușit să deslușească apărarea impenetrabilă a elvețiencei, iar aceasta a câștigat în cele din urmă cu 6-1, egalând situația la seturi.
5-15 a fost raportul mingilor direct câștigătoare în setul doi.
Simona a început setul decisiv în forță și a făcut break la 2-0, pe fondul unei mult mai bune precizii a loviturilor româncei. În game-ul care a dus scorul la 3-0, Golubic a cedat nervos și a încheiat secvența izbind racheta în teren și certându-se pe sine, continuând să fie supărată pe deciziile de arbitraj, dar în același timp continuând să piardă teren, în condițiile în care scorul a ajuns la 4-1. Marșul spre victorie a lui Halep a continuat cu un nou break, iar scorul a devenit 5-1 pentru numărul 1 WTA, care a servit pentru meci și a câștigat în cele din urmă cu 6-3, 1-6, 6-1.