Farmec a relansat magazinul de pe strada Napoca în care a investit 50.000 de euro

Cel mai mare producător român de cosmetice, Farmec, a redeschis magazinului de brand de pe strada Napoca nr. 25. Magazinul a fost complet reamenajat și modernizat în urma unei investiţii de 50.000 de euro.

Relansarea face parte dintr-o strategie amplă a companiei de a investi în magazinele de brand din principalele orașe din țară.

“Este vorba despre strategia noastră de viitor ce priveşte magazinele de brand, pe care le-am început în 2013 cu centrul de frumuseţe de lângă poarta companiei, am continuat cu al doilea magazin de brand în primăvara acestui an pe Regele Ferdinand şi acesta ar fi al treilea. Puteţi să vedeţi calitatea acestor magazine, spiritul modernist şi identitatea specifică. Vreau să vă spun că aceste investiţii depăşesc deja la magazinele din Cluj-Napoca 400.000 de euro, pentru că trebuie să aibă o anumită valoare şi imagine, şi facem acest lucru pentru că suntem clujeni în primul rând, avem rădăcinile aici, avem o istorie în acest oraş, pentru că suntem o companiei românească, iar rezultatele noastre sunt cunoscute de toată lumea: produse cosmetice de foarte bună calitate, care intră în competiţie cu produsele cosmetice multinaţionale. După ultimele clasamente pe 2015 suntem lideri de piaţă pe produsele de întreţinere a feţei, pe produse de întreţinere a părului, pe produse demachiante. Am creat în acest magazin în zona din spate şi un sector de produse de întreţinere a locuinţei pe care deocamdată nu am insistat foarte mult. Dintre numeroasele premii pe cosmetică, Piaţa ne-a decernat recent un premiu pentru Cel mai bun produs cosmetic nou pentru întreţinere pe 2015 la gama Geravitol H3 Derma Plus. Discutăm de brandul Gerovital, care de peste 20 de ani este în top trei branduri româneşti, iar ca brand de cosmetică este cel mai puternic”, a spus la inaugurare directorul general al companiei, Mircea Turdean.

Compania clujeană Farmec își propune să reamenajeze până la finalul anului 2016 toate magazinele de brand din țară, urmând să aloce aproximativ 200.000 de euro în acest sens.

magazin farmec renovat

Odată cu redeschiderea, consumatorii care vizitează noul magazin de brand se pot bucura de promoții speciale, alături de o atmosferă caldă și prietenoasă, produse de calitate și sfaturi de specialitate oferite de echipa Farmec. Astfel, în perioada 17 – 22 noiembrie 2015, Farmec le oferă acestora reduceri de 15% la orice produs achiziționat din această unitate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu