Galerie foto/ Explozie de sunet și culoare la Castelul Banffy: a început Electric Castle!

Mii de fani ai muzicii electronice au dat năvala la Bonțida (Foto: Dan Bodea)

Studenții au uitat total de sesiunea în care majoritatea lor se află și au părăsit Clujul pentru câteva nopți de distracție electrică la Castelul Banffy, unde timp de patru zile se va desfășura festivalul Electric Castel.

Peste 130 de artiști, un line-up proaspăt, multe prezențe în premieră pentru România, muzicieni care își vor lansa noile albume la castel și patru nopți albe îi așteaptă pe fanii genului zilele acestea la Castelul Banffy. Die Antwoord, Thievery Corporation, Bonobo,  Dub FX, DJ Fresh, Sasha și ceilalți artiști care se regăsesc pe afișul festivalului au transformat impozantul Versailles al Transilvaniei într-un adevărat castel electric.

Cu doar două săptămâni înainte de deschiderea celei de a doua ediții, abonamentele pentru cele patru zile de festival erau deja  epuizate și organizatorii declarau: „Până în acest moment am vândut peste 12.000 de abonamente și ne așteptăm să fim sold out. Dacă la prima ediție publicul nostru a fost preponderent din România, anul acesta vom avea și mulți străini, ceea ce ne face încrezători că Electric Castle devine un festival de muzică internațional”.

Anul trecut, evenimentul a adus 92 de artiști, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me și Dope D.O.D, precum și o serie de trupe românești. S-au înregistrat 32.000 de participanți, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare. Echipa de organizare a inclus 600 de persoane, dintre care 370 au fost voluntari.

Abonamentele pentru ediția 2014 au putut fi achiziționate până în 11 iunie la prețul de 190 de lei pentru toate cele patru zile de festival, iar taxa de campare este de 30 de lei.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Dan Bodea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu