„Există oameni”, în premieră la Teatrul Municipal Turda

Teatrul Municipal Turda

“Există oameni?”, după Oleg Bogaev, este spectacolul de comedie ce va fi jucat în premieră la Teatrul Municipal Turda. În regia lui Tudor Luncanu, spectacolul “Există oameni?” pornește de la textul “Dawn Way” al dramaturg contemporan rus, Oleg Bogaev, și propune un test, o situație-limită prin care trec mai multe cupluri de personaje în decursul unei nopți. Deși schema dramatică e aceeași în fiecare scenă- în mijlocul nopții, pe un drum lăturalnic, un înger e lovit de o mașină în care se află, de regulă, câte două personaje- textul surpinde prin hazul și ironia fină cu care sunt construite diferite tipologii umane aflate într-un moment de criză. Dialogurile, de un umor savuros, conduc publicul înspre o perspectivă detașată asupra problematicii spectacolului: fiecare decizie din fiecare moment ne apropie sau ne îndepărtează de umanitate.

Astfel, în data de 22 noiembrie 2013, orele 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal Turda, se întreabă, (se) joacă și se caută răspunsuri: ”Există oameni?”

Din distribuție fac parte: Cătălin Herlo (Teatrul Național Cluj-Napoca), Petre Băcioiu (Teatrul Național Cluj-Napoca), Narcisa Pintea, Răzvan Corneci, Flavia Giurgiu, Renata Fabian, Ginuc Crișan, Diana Nedescu, în regia și scenografia lui Tudor Lucanu. Traducerea textului a fost realizată de Elvira Platon Rîmbu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu