Euro-PA! CFR Cluj n-a reușit nimic nici în Danemarca

Foto: Prosport

De acum e și matematic: CFR Cluj a pierdut orice speranță pentru a se califica în primăvara europeană, eșuând lamentabil într-o grupă a Conference League din care pornea ca favorită în fața celorlalte competitoare.Un singur punct și doar două goluri a reușit campioana României în cele cinci partide disputate până acum în Conference League, iar singurul obiectiv al echipei din Gruia a rămas cucerirea unui nou titlu în Liga I, acolo unde este lider autoritar.

Feroviarii au început în trombă partida cu Randers, centrarea lui Camora din min.3 lovind bara transversală a porții daneze. A fost un simplu foc de paie însă, pentru că echipa gazdă a dominat apoi copios campioana României. Prima repriză s-a terminat 0-0, însă asta i se datorează exclusiv lui Bălgrădean.

A doua repriză a început la fel ca prima, cu echipa clujeană atacând în forță, însă cei care au reușit să înscrie au fost cei de la Randers, în min. 68, prin Kamara, de lângă un Camora complet cu mintea în altă parte. Peste patru minute, Susici centrează în forță, iar Deac reaprinde speranțele în tabăra clujenilor înscriind spectaculos cu o lovitură de cap. Totul a fost în zadar, pentru că, după alte patru minute, Piessinger a trimis direct în plasa porții lui Bălgrădean dintr-o lovitură liberă executată de la mare distanță. Putea fi 3-1, în min.78, când Bălgrădean se opune miraculos șutului venit din piciorul lui Kehinde, dar și 2-2, în min.88, când Costache a tras în plasa laterală dintr-o poziție ideală.

S-a terminat 2-1, iar CFR e eliminată din Europa, indiferent de rezultatul ultimei partide din Gruia împotriva cehilor de la Jablonec, care se luptă în continuare pentru a doua poziție în grupă cu cei de la Randers.

Cristi Balaj: Nu meritam să câștigăm!

“Am o oarecare tristeţe. Cu puţină atenţie, puteam obţine un egal. Mă uitam la meci din spatele porţii. Nu am fost surprins că s-a înscris când am văzut cum este poziţionat zidul. Nu meritam să câştigăm, din punctul meu de vedere.

O echipă gazdă foarte bună, sudată, cu jucători ofensivi. Schimbările pe care le-au efectuat au adus prospeţime. Avem de muncit, ştim care sunt minusurile noastre. Cu o oarecare şansă, puteam scoate un egal. 

Ştiam că vom juca împotriva unei echipe bune în Danemarca. Nu aş putea spune că ne-a surprins. Există anumite dezamăgiri, puteam mai mult şi cred că am fi reuşit o remiză dacă nu ar fi fost acea fază fixă ghinionistă.

Sper să revină şi jucătorii accidentaţi. Alibec a fost răcit, a slăbit trei kilograme şi nu are cea mai bună capacitate de efort.

Am spus de la început. Suntem o echipă pragmatică, nu facem spectacol în acest moment. Recunoaştem acest lucru. Rămâne să facem modificări în viitorul apropiat şi mai ales în vară, când vrem să îmbunătăţim jocul.

CFR Cluj nu are problemele financiare care s-au vehiculat. Insolvenţa nu are acoperire din punctul nostru de vedere. Presa speculează, noi ieşim, nu avem nimic de ascuns. În măsura în care suntem sau nu credibili, rămâne de văzut.

Nu s-a pus problema de insolvenţă în cadrul clubului, am avea mai mult de pierdut decât de câştigat. În primul rând trebuie să plătim de jucătorii care sunt plătiţi de CFR Cluj şi nu sunt pe listă. Am fi vrut să îi punem pe liste, dar nu putem.

Respectăm ceea ce s-a votat, aşa s-a decis democratic. Trebuie să respectăm regulamentul, chiar dacă ne convine sau nu. Avem o situaţie cu jucători plătiţi şi care reprezintă diferenţa care ne împiedică să dăm salariile la zi.

Vom trage linie şi vom decide care jucători vor rămâne. Suntem în discuţii şi vom vedea ce achiziţii vor mai face. La CFR Cluj antrenorul decide, el are ultimul cuvânt. Încercăm să îi aducem jucătorii solicitaţi.

În primul rând vreau să îi felicit pe cei care au fost la CFR Cluj înaintea mea. Au adus performanţă, dar avem nişte minusuri la ora actuală. Încerc să îmbunătăţesc această situaţie. Nu am avut niciun contact de la Federaţie vis-a-vis de Dan Petrescu”, a spus președintele CFR-ului la finalul partidei din Danemarca.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu