Emil Boc sare în apărarea judecătorului clujean exclus din magistratură: ”Cristi Danileț e un model de aplicare și comunicare a actului de justiție. Un exces din partea CSM”

Foto: judecătorul Cristian Danileț

Primarul Emil Boc consideră că CSM ”a dat dovadă de exces” prin excluderea din magistratură a judecătorului clujean, Cristian Danileț. ”E o ambiguitate a legii, care nu face distincție clară între activitățile care aduc ofensă actului de justiție, dacă e vorba de activitatea profesională sau dacă acestea țin de viața privată”, spune Boc, care speră ca magistratul clujean să fie reabilitat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mi s-a părut un exces din partea CSM-ului, o măsură disproporționată raportată la gravitatea faptelor. În societate trebuie să iei măsuri care trebuie să fie înțelese, apreciate, justificate și explicate public. Fac abstracție că fac parte dintre cei care îl admiră pe judecătorul Cristian Danileț pentru implicarea sa publică, în viața comunității. Este unul dintre cei care comunică foarte mult cu tinerii ca să înțeleagă că nu trebuie să facă rabat o secundă de la lege.

Evident că avem un text de lege al magistratului, care spune că acesta trebuie să se abțină prin conduita și activitatea sa de la orice ce ar putea genera o imagine publică negativă pentru justiție. Însă, întrebarea legitimă care se pune este: A te filma și a posta un filmuleț despre cum îți tunzi gardul viu, reprezintă un act de ofensă adusă justiției? Din punctul meu de vedere, răspunsul este categoric NU. Din punctul meu de vedere, o ofensă adusă justiției este să stai, să petreci cu infractorii, să susții acte contrare legii, acolo vii în contradicție cu actul de justiție. De aceea, cred că deciziile acestea trebuie luate echilibrat, nu luate decizii răzbunătoare sau de altă natură, pentru că atunci încrederea oamenilor în justiție, în statul român, are de suferit.

Am încredere că Înalta Curte de Casație și Justiție va avea o decizie echilibrată, și va anula hotărârea CSM. Am spus-o de atâtea ori: regulile trebuie să fie previzibile și predictibile. Adică, atunci spui că sunt activități ce pot periclita imaginea actului de justiție, trebuie să știm și care sunt acelea, ca să știm la ce ne raportăm. Sunt cele care vizează doar actul de justiție sau și cele care țin de viața privată?  Ambiguitatea acestui text din lege lasă posibilitatea ca pentru unii legea să fie mumă, iar pentru alții ciumă. Trebuie să se rezolve asta, pentru că nu este corect pentru actul de justiție din România, și din acest punct de vedere, judecătorul Danileț este un model de aplicare a actului de justiție și de comunicare a lui în toate sferele”, a declarat primarul Emil Boc, la Napoca Live.

Citeșe pe același subiect:

Exclus din magistratură din cauza activității pe rețelele de socializare, judecătorul Cristi Dănileț contraatacă

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu