Emil Boc: ”Economia Clujului e pusă la pământ. Experții în sănătate trăiesc cu capul în nori”
Emil Boc, primarul Clujului, a răbufnit din nou la adresa modului în care se calculează incidenta cazurilor de coronavirus, una care ține municipiul Cluj-Napoca în scenariul roșu, adică cu restaurantele, cafenelele, instituțiile de cultură etc, închise, și cu majoritatea elevilor obligați să stea departe de școli.
”Pur și simplu incorectitudinea criteriilor de la nivel național omoară economia Clujului. Acum o spun cu responsabilitate maximă. Am atras atenția de atâtea ori, dar din nefericire nimic nu se întâmplă. Acum am ajuns cu cuțitul la os. Pur și simplu sectoare importante ale economiei clujene sunt puse la pământ datorită faptului că nu se ponderează rata de incidență cu numărul de teste. Încă o dată și a suta mia oară spun că nu e tot una să calculezi o rată de incidență la 2.000 de teste, sau să calculezi la 300 de teste, cum fac alții. De asemenea, dăm o lovitură copiilor din clasele a opta și a douăsprezecea, care la Cluj nu pot merge la școală, sunt din ani terminali și e destinul lor în joc, pentru că din nou aceste criterii nu ponderează cu numărul de teste. Corect ar fi să se calculeze rata de incidență din numărul de teste care se fac. Acum am ajuns victima propriului succes, prin faptul că la Cluj sunt oameni mai bine înstăriți financiar și merg și își fac teste. Eu am fost susținătorul testării. Testarea și respectarea regulilor sunt soluția ideală de a ieși din această pandemie, dar, să aplici mecanic niște indici fără să ții cont că în unele părți se testează, mai puțin mi se pare greșit”, a declarat Emil Boc, la Napoca FM.
”Experții în sănătate trăiesc cu capul în nori”
”Probabil că la București sunt șase sectoare și o singură entitate, probabil că acolo numărul de teste se raportează la populația Bucureștiului, scapă de această problemă. Ei adună toate testele din cele șase sectoare, care de fapt sunt șase județe, iar noi testăm cât testează Bucureștiul, iar ei sunt șase județe, iar noi unul singur.
Decizia o iau experții din sănătate, dar aceștia nu trebuie să trăiască cu capul în nori. Cum e posibil să se aplice aceeași unitate de măsură, dacă se fac testări diferite, de zece ori mai mare? E evident că dacă ai mai multe teste și procentul de bolnavi e mai mare, fir-ar să fie în lumea asta că nu e teoria lui Pitagora. Sper ca acești experți să pondereze în ședințele viitoare și să ia deciziile adecvate”, a mai declarat primarul Clujului.
Pai e comitetul ala strategic format din agenti sub acoperire. Ca tot insista unele ONG-uri de un an de zile sa afle cine e in componenta acelui comitet si nu li se spune. Hai ca Boc e prieteni cu astia din servicii secrete. Sa nu se mai agite atat pe scena si mai bine sa faca ceva in spatele cortinei. Un telefon pe linia Orban – Helvig si se rezolva.