„Electro-olimpicii” din Câmpia Turzii, premiați pentru rezultatele obținute în anul școlar 2016-2017 în cadrul Galei Excelenței Clujene

Elevii Denis Damian Buduian, Gabriel Giurgiu și Robert David Kis și profesorii ingineri Cornel Corovei și Marcel Man

Trei elevi și doi profesori din cadrul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii au fost premiați de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj în cadrul primei Gale a Excelenței Clujene în Educație din acest an pentru rezultatele deosebite obținute la Olimpiadele Naționale din cadrul Disciplinelor Tehnice: Electrotehnică, Automatizări și Telecomunicații, respectiv Electric, Electrotehnic, Electromecanic în anul școlar 2016- 2017.

Gala Excelenței Clujene 2017 a avut loc pe parcursul a două zile. Astfel, luni, 2 octombrie, în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor au fost premiate echipele profesor-elev de succes din domeniile tehnic, urmând ca pe 5 octombrie, în incinta Auditorium Maximum din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” să aibă loc cea de-a doua parte a galei, care a inclus domeniul vocațional (artistic şi sportiv).

Elevii Denis Damian Buduian, Gabriel Giurgiu și Robert David Kis, dar și profesorii ingineri Cornel Corovei și Marcel Man care i-au pregătit, au fost premiți în mod individual, la un an după ce Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” a primit un premiu special pentru implicarea în dezvoltarea învățământului profesional și tehnic.

[stextbox id=’custom’]

Citiți și: 

Profesorii cu rezultate deosebite din judeţul Cluj au fost premiaţi într-o Gală a Excelenţei

„Electro-olimpicii” clujeni. Atilla Tokes a obținut locul I la Olimpiada Națională de Electrotehnică

[/stextbox]

Trei locuri pe podium

Elevii Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” au obținut în anul școlar 2016-2017 locuri fruntașe la faza națională a Olimpiadei la discipline din aria curiculară Tehnologii, domeniile: Electric, Electrotehnic, Electromecanic, respectiv Electronică, Automatizări, Telecomunicații. În cadrul concursului desfășurat  în perioada 24-28 aprilie 2017 în Râmnicu Vâlcea, colegiul a obținut trei locuri II. Mai mult, în acest an, Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii a fost singura unitate de învățământ din județul Cluj care a reușit să obțină premii în cadrul olimpiadelor cu profil tehnic.

Citiți și : „Electro-olimpicii” clujeni. Câmpia Turzii, în fruntea clasamentului național 

„Ceea ce am obținut anul acesta a fost o premieră pentru Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu”  din Câmpia Turzii. Am avut trei elevi participanți la olimpiadele tehnice și toți au venit acasă cu premii. Atât eu, cât și Cornel Corovei, ne dorim să ne menținem în top, să fim performanți și să facem cunoscute atât numele colegiului, cât și numele orașului nostru la nivel național, prin munca pe care o depunem pe parcursul unui întreg an școlar, atât în cadrul orelor, cât și în cadrul orelor de pregătire speciale. Avem elevi pasionați pe care ne dorim să îi ajutăm să ajungă departe. Atât în cadrul olimpiadelor naționale, cât și în viață”, a declarat Marcel Man.

În urma reușitei, toți cei trei elevi au fost declarați admiși la facultăți din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. În total, în cadrul tuturor secțiilor UTCN anul acesta au fost admiși 131 de olimpici proveniți din toate orașele țării. Câmpia Turzii „livrează” ani de an „electro-olimpici” universității clujene, cum de altfel s-a întâmplat și acum. Gabriel Giurgiu și Denis Damian Buduian sunt deja boboci, urmând ca Robert David Kis să le calce pe urme la finalul clasei a XII-a.

„Anul acesta, pe lângă olimpici, încă șase elevi din clasa a XII-a, colegi cu Denis și Gabriel,  au fost admiși în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca”, a mai spus Marcel Man.

Colegiulul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii a obținut în ultimii zece ani rezultate deosebite la olimpiadele cu profil tehnic, detronând de multe ori liceele cu profil din Cluj-Napoca. În octombrie 2016, în cadrul Galei de Excelență organizată de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, colegiul a obținut un premiu special pentru implicarea în dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic.

Anul acesta, în cadrul celor două gale au fost premiați la Cluj aproximativ 500 de elevi și profesori. Echipa formată din Denis Damian Buduian, Gabriel Giurgiu, Robert David Kis, Cornel Corovei și Marcel Man a fost singura echipă din Câmpia Turzii premită în cadrul galei de luni, cea care a vizat domeniul tehnic.

Citiți și: Clujul și-a premiat elitele din învățământul preuniversitar 

6.200 de tineri îşi doresc să devină ingineri. Specializările din zona IT, cele mai căutate

Distribuie:

Postaţi un comentariu