Curierii pe bicicletă vor fi instruiți pentru a acorda prim ajutor în caz de accidente

Serviciul de Ajutor Maltez în România lansează un proiect inedit prin care curierii pe bicicletă vor fi instruiți pentru a putea asigura intervenții de prim ajutor în cazul unor accidente.

În condițiile în care zeci de mii de oameni mor, anual, în România, pentru că nu au primit la timp ajutorul necesar, crearea unei rețele naționale poate duce la o nouă șansă pentru victimele accidentelor. „Prim ajutor pe două roți” a avut deja un grup pilot instruit la Cluj.

”Situațiile riscante apar oricând, iar la nivel global numărul oamenilor care suferă de atacuri de cord, de pierderea conștiinței, de răni grave, de arsuri și tot felul de accidente care le pot pune viața în pericol, este în continuă creștere.

Persoanele care știu să acorde primul ajutor, pot împiedica înrăutățirea stării de sănătate a unei persoane aflate în pericol, îi pot salva viața, o pot resuscita folosind manevrele de resuscitare cunoscute.

Timpul care se scurge din momentul în care s-a sunat la 112 și până sosesc paramedicii este extrem de important, iar maniera în care o persoană acționează în această perioadă critică poate crește rata de supraviețuire a unui individ”, transmit organizatorii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu