Cu antrenor bun (doar) la interviuri și cu jucători fără chef, CFR Cluj s-a făcut de râs cu Sepsi și (aproape) spune adio unui nou titlu
CFR Cluj s-a făcut, vorba ardeleanului, de mândră minune astă seară în Gruia. Dincolo de rezultatul final, feroviarii au fost pur și simplu tăvăliți de cei de la Sepsi Sfântu-Gheorghe, care au jucat absolut tot ce își doreau să vadă fanii vișiniilor la echipa lor.
Semne că CFR se află pe un drum ce nu poate duce decât la vale au fost de mai multă vreme, doar că FCSB și Craiova au întreținut un optimism grotesc în Gruia, cocoțarea echipei lui Eduard Iordănescu & Co în fruntea Ligii I fiind, iată, doar rodul evoluțiilor la fel de lamentabile ale contracandidatelor la titlul de campioană. E adevărat că, pe tine microbist, te doare deja capul gândindu-te că jucătorii de la CFR și FCSB vor îmbrăca tricourile galbene peste puțină vreme, când vezi o echipă ca cea din Secuime care a făcut harcea-parcea trioul ”formidabil” din fruntea amărâtei Ligi a României.
Dacă tu microbistul te cauți deja de fiole de algocalmin, jucătorii și antrenorul campioanei en-titre, mai ales, ce crezi că fac? Vorbesc ușor superiori, vizibil fake afectați de scorul înțepenit pe tabela de marcaj, și laudăăă jocul bun al adversarilor, pentru ca apoi să invoce atât de previzibilul deja ghinion avut. Ba că a sărit mingea, ba că n-a dat 11 metri, ba că portarul lor a avut zece mâini, , ba că jucăm din trei în trei zile, ba că le-au furat arbitrii până și chiloții. Nimic despre responsabilități, nimic de vreo asumare a jocului penibil al echipei din ultima luna cel puțin, cum nimic vine nici dinspre cei care bagă în echipa asta obosită. Eu, cel puțin, îmi aduc aminte cum, în toamnă târziu, patronul echipei l-a dat de toți pereții pe Dan ”Bursucul” Petrescu, și cum a anunțat în direct la televizor că l-a lăsat fără jobul din Gruia.
Nu căutați acum explicații pentru joaca jalnică a feroviarilor de-a fotbalul, că nu găsiți, sau există mari șanse de a vă înșela. De ce asta? Pentru că motivele pot fi multe și adunate și pentru că e prea groasă treaba acum pentru asta. La ce să te mai gândești? Că jucătorii s-au săturat de Iordănescu jr., că au iar restanțe la salariile lor minime pe economie și nu mai vor să joace? Că băiatul lui tata știe doar să vorbească frumos la conferințele de presă exclusiv online, și că de joaca cu balonul, la nivelul existent până deunăzi în Gruia, e cel puțin corigent? Nu se mai vrea titlul în Gruia? Să ni se spună. Nu-l mai doresc jucătorii cioban la oi pe Iordănescu? La fel. Nimic încă din partea conducerii clubului, nu tu ieșiri cu amenzi, cu demiteri, cu explicații. Și știți de ce? Pentru că la meciul dintre FCSB și Clinceni este acum, la pauză, 2-1 pentru oaspeți, scor la care CFR are, din nou, prima șansă la titlu.