Criza gunoaielor s-a rezolvat temporar

Criza gunoaielor s-a soluționat pentru moment, deoarece operatorul rampei de la Pata Rât, Salprest SA a redeschis această rampă pentru depozitarea gunoaielor. Decizia a fost luată după ce mai mulți operatori județeni care se ocupă de colectarea deșeurilor menajere și-au achitat restanțele către Salprest. Sumele datorate de agenții economici se ridicau la circa 300.000 de lei.

Chiar și în acest caz, depozitarea gunoaielor pe rampa temporară de la Pata Rât este doar o soluție temporară. Potrivit reprezentanților companiei, cel puțin în următoarele două săptămâni, operatorii pot aduce aici gunoaie. Acordul de mediu pentru funcționarea acestei rampe este valabil însă până în 15 iulie, deși în ultima lună rampa a mai fost închisă o dată pentru depășirea limitei de deșeuri care pot fi stocate aici.

Între timp Consiliul Județean Cluj trebuie să grăbească amenajarea unei rampe tot temporare pe un teren care aparține de fapt comunei Feleacu. Deocamdată nu s-a ajuns la un consens cu cei din Feleacu, dar consilierii locali din această comună au aprobat la ultima ședință termenii unei adrese oficiale prin care își expun condițiile, pas cu pas, pentru a ceda cinci hectare de teren pe care CJ să deschidă, cu ajutorul RAADPP, o nouă rampă. Cea mai importantă condiție se referă la stabilirea unei redevențe care va fi plătită către Feleacu după o evaluare a întregului teren de circa 60 de hectare, teren cu care Consiliul Local de aici a intrat în proiectul construirii noului Centru Integrat de Management al Deșeurilor în 2009.

Dacă între CJ și CL Feleacu se va ajunge la un acord, rampa temporară, care de fapt este situată în vecinătatea celei de la Pata Rât, ar putea fi amenajată de cei de la RAADPP în circa 48 de ore.

Distribuie:

Postaţi un comentariu