Criza gunoaielor: fără soluţii

Prefectul Gheorghe Vuşcan, preşedintele interimar al CJ, Vakar Istvan şi vicepreşedinţii Horaţiu Cătărig şi Mihai Seplecan, alături de primarul Clujului Emil Boc şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu s-au întâlnit într-o şedinţă de urgenţă a comisiei pentru situaţii de urgenţă pentru a găsi o soluţie la criza gunoaielor.

“Am cerut convocarea şedinţei acestei comisii pentru că ceea ce a ţinut de noi am făcut dar suntem tot în criză. Notificările firmei care deţine rampa curg din această dimineaţă. Nu putem aştepta până joi ca să se întrunească în şedinţă Consiliul Local Feleacu, suntem norocoşi că astăzi sunt numai 15 grade şi nu 29, dar oricum există pericolul ca oricând să izbucnească o epidemie”, a spus preşedintele interimar al CJ, Vakar Istvan.

Din păcate nici la întâlnirea de la prefectură nu s-a ajuns la o rezolvare. “Am stabilit ca mâine să mergem la Feleacu să avem o discuţie acolo cu ei. Eu cred că e vorba despre un taifun politic şi nu doresc să intru în interpretarea lui, dar nu este în regulă pentru că noi de la CJ am dat tot ceea ce  Feleacu a cerut şi redevenă şi tot ce au dorit şi tot nu avem acordul lor”, a adăugat Vakar.

“A venit şi domnul primar de la Feleacu în cele din urmă la prefectură şi am convenit să ne întâlnim mâine la primăria Feleacu, eu, domnul Horaţiu Cătărig, doamna secretar şi şefa de la juridic şi vom discuta în amănut ca să cădem de acord şi astfel joi la şedinţa de consiliu local de acolo să putem trece de votul consilierilor să nu mai fim obligaţi să aşteptăm încă o lună pentru viitoarea şedinţă ordinară din Feleacu. Sper să ajungem la un consens, dar mai multe detalii vom putea da doar după întâlnirea de mâine”, a declarat vicepreşedintele CJ Cluj, Mihai Seplecan pentru Transilvania Reporter.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu