Creativitatea, premiată în cadrul Festivalului Studenţesc de Publicitate
Cele mai bune campanii de publicitate realizate de studenţi vor fi premiate în cadrul Galei Laureaţilor Festivalului Studenţesc de Publicitate, organizate de Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în colaborare cu agenţiile de publicitate partenere: Vitrina Advertising, Trend Communication, Exquisite, Loopa, IAA YP. Gala Laureaţilor, punctul final a două săptămâni în care echipele participante s-au dedicat conceperii de campanii publicitare pe baza brief-urilor propuse de agenţiile partenere, va avea loc marți, 28 aprilie 2015, cu începere de la ora 17.00, în Auditorium Maximum al UBB (str.Em.de Martonne nr.1).
Principalele obiective ale festivalului sunt acelea de a stimula creativitatea și gândirea strategică a studenților și de a-i familiariza pe aceştia cu modul în care își desfășoară activitatea agențiile de publicitate.
Festivalul Studențesc de Publicitate este organizat de cadrele didactice și studenții din cadrul Departamentului de Comunicare, Relații Publice și Publicitate al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și a debutat în anul 2003.
Story Telling
De asemenea, în data de 29 aprilie 2015, vor avea loc alte două evenimente interesante. Astfel, miercuri, începând cu ora 11.00, în sala IV/1, în clădirea FSPAC (str. Traian Moșoiu nr. 71) studenţii vor putea participa la lansarea volumului despre story telling al Mădălinei Moraru, de la Universitatea București.
Acest eveniment va fi urmat de două prelegeri pe teme specifice publicităţii, susţinute de Robert Katai despre social media, iar cealaltă a doamnei Mădălina Moraru despre story telling. Prezentările vor avea loc începând cu ora 14.00 în sala T1 din clădirea FSPAC 2 (Str. Minerilor nr. 85).
Toate aceste evenimente se desfăşoară sub egida aniversării a zece ani de activitate pentru Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate, din cadrul FSPAC.