Consilierii județeni votează joi schimbarea CA de la aeroport. Alin Tișe invocă presiuni care pun în pericol siguranța și dezvoltarea aerogării

Va fi ședință cu scântei mâine la Consiliul Județean Cluj. Pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre privind schimbarea componenței Consiliului de Administrație de la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

Concret este vorba despre revocarea mandatelor a trei dintre membrii CA, Konnert Agnes, Federiga Viorel și Popa Irimie pentru ”disfuncționalități care afectează în mod grav relația cu autoritatea tutelară a căror reprezentanți sunt, aceștia încălcându-și obligațiile stabilite prin contractul de mandat.” În plus, un alt membru al CA, Mircea Avram, și-a înaintat demisia în noiembrie 2017, în timp ce ministerul Finanțelor Publice a decis, printr-un ordin al ministrului din 12.10.2018, înlocuirea reprezentantului său în CA, Ioan Pop, cu o altă persoană.

Revenind la ceilalți trei, în proiectul de hotărâre ce va fi supus aprobării consilierilor județeni se arată și câteva dintre motivele pentru care se dorește îndepărtarea lor din Consiliul de Administrație:

  • Prin adresa nr. 31153/20.09.2018 s-au solicitat Consiliului de administrație informații privind plata de către Aeroport a 24 de amenzi contravenționale aplicate de către ANRMAP în legătură cu procedurile de achiziții publice aferente realizării obiectivelor Pista de 3500 m și APRON 4, menținute de instanța de judecată, în cuantum total de 400.000 lei. Totodată, s-au solicitat informații privind măsurile dispuse pentru recuperarea prejudiciului cauzat Aeroportului de la persoanele responsabile. Adresa a fost prezentată consiliului de administrație în ședința din data de 24.10.2019 (așa cum reiese din procesul verbal de ședință) însă nu s-au comunicat informațiile solicitate și nici nu au fost luate măsuri în vederea recuperării prejudiciilor. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 3, lit. a), lit. c) și lit. f) din contractele de mandat încheiate;
  • Prin adresa nr. 10265/04.07.2018, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu nr. 23105/05.07.2018, Aeroportul a comunicat în vederea aprobării Regulamentul de organizare și funcționare (aprobat anterior de consiliul de administrație). Întrucât forma transmisă pentru aprobare nu îndeplinea prevederile legale, în vederea promovării unui proiect de hotărâre în acest sens s-a solicitat operarea unor modificări.
  • Deși solicitările au fost prezentate consiliului de administrație în ședința din data de 24.10.2019 (așa cum reiese din procesul verbal de ședință), nu s-au comunicat nici modificările solicitate, nici vreun punct de vedere asupra solicitării, făcând imposibilă exercitarea de către Consiliul Județean Cluj a atribuțiilor prevăzute de art. 91, alin. 2, lit. c) din Legea nr. 215/2001. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 3, lit. f) din contractele de mandat încheiate;

Astfel, se arată în proiectul HCJ, se impune:

  • Revocarea mandatelor de membri neexecutivi provizorii ai consiliului consiliului de administrație ale domnului Popa Irimie, doamnei Konnert Agnes și domnului Federiga Viorel datorită încălcării obligațiilor contractuale.
  • Revocarea mandatului de membru neexecutiv provizoriu al consiliului de administrație al domnului Pop Ioan datorită desemnării unui alt reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.
  • Constarea încetării mandatului de administrator al domnului Avram Mircea Constantin ca urmare a demisiei acestuia.
  • Stabilirea faptului că, prin derogare de la prevederile art. 3 din Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 288/2016, până la încetarea suspendării Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 220/2017, cu modificările și completările ulterioare, consiliul de administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A. este format din 3 membri, administratori neexecutivi provizorii.
  • Numirea în calitate de administratori neexecutivi provizorii în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj R.A, a următoarelor persoane:

– Petre Alina Mirela – reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice;

– Persu Daniel, reprezentantul Consiliului Județean Cluj;

– Lăpușan Mihai Răzvan.

Mandatul administratorilor provizorii, este stabilit pe o perioadă de 4 luni de la data semnării contractului de mandat.

Intenția de schimbare a componenței CA a aprins spiritele la aeroportul clujean, sindicatul de aici cerând consilierilor județeni să nu voteze proiectul de hotărâre, invocând, printre altele, motive de nelegalitate, inclusiv presupuse conflicte de interese cu noii administratori executivi provizorii propuși. ”Vă rugăm să solicitați retragerea proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi ca urmare a aspectelor de nelegalitate menționate anterior, iar în cazul în care acesta nu va fi retras, vă rugăm să nu votați aprobarea proiectuluide hotărâre”, se arată în documentul amintit.

Reacția forului județean nu a întârziat să apară. Într-o scrisoare deschisă semnată de președintele CJ, de vicepreședinții acestuia, dar și de directorii instituției, arhitectul-șef și șefii de serviciu, i se solicită Sindicatului Independent al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” să înceteze presiunile la adresa conducerii executive și a funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean Cluj, invocând acțiuni ”care pun în pericol siguranța pasagerilor și dezvoltarea aeroportului”.

Nu vom ceda acestei situații tensionate susținută cu bună știință de către conducerea aeroportului, nici nu vom iniția documente ilegale, după dorința unei persoane aflate vremelnic la conducerea instituției din care faceți parte.
Vă cerem să fiți responsabili, să conștientizați și să vă deziceți de adevăratele acțiuni care pun în pericol siguranța pasagerilor și dezvoltarea aeroportului. Dacă încă nu le cunoașteți sau dacă refuzați să le acceptați, vi le reamintim:
Aeroportul, atât ca persoană juridică dar și directorul acestuia sunt implicați în zeci de dosare civile și penale, inclusiv cu suspiciuni reale în legătură cu utilizarea fondurilor europene;
În prezent, atât pista cât și platforma nu au putut fi recepționate de către Comisia de recepție finală datorită existenței unor grave neconformități tehnice, existând un pericol iminent pentru desfășurarea în condiții optime a activității aeroportului. Întrebați-vă directorul pentru a vă lămuri. Între timp o face și Direcția Națională Anticorupție;
Proiectul intermodal este un proiect sabotat prin însăși forma în care a fost întocmit. O spun specialiștii, o spune Compania Națională de Căi Ferate CFR care desființează, punct cu punct, întregul proiect. Întrebați-vă directorul și în acest caz. A fost întrebat și de către Departamentul pentru lupta antifraudă iar în prezent este întrebat și de către DNA, așa cum rezultă din Ordonanța de disjungere a procurorilor DNA;
Parcarea aeroportului a fost în litigiu și nu se putea interveni. Întrebați-vă, din nou, directorul de ce a refuzat să primească în administrare amplasamentul nepredat către UTI! Întrebați-vă directorul de ce nu dorește, astfel, să aducă venituri suplimentare aeroportului;
Nu aveți nicio calitate în a analiza sau contesta numirea unor noi membri ai Consiliului de administrație al aeroportului. Aceștia sunt reprezentanții Consiliului județean în cadrul aeroportului, mandatați de către Consiliu să îi reprezinte interesele. Așadar NU sunt reprezentanții aeroportului. Este dreptul absolut al autorității tutelare de a îi numi sau revoca.
Încetați să
mai girați atacurile la adresa instituției noastre, atacuri susținute de David Ciceo, inculpat în dosarul 33/P/2016, dosar instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție, trimis în judecată pentru infracțiunea de luare de mită. Iată care este cea mai mare vulnerabilitate a aeroportului Cluj.
Deși suntem hărțuiți zi de zi cu plângeri penale, procese, amenințări, deși suntem linșați de o parte a presei bine ancorată în interesele lui Ciceo, repetăm, NU NE VOM LĂSA INTIMIDAȚI DE ACESTE ACȚIUNI.
Reveniți la cadrul legal și moral în care trebuie să vă desfășurați activitatea.
”, se arată ân scrisoarea deschisă a conducerii CJ Cluj.

Nu mai departe de ieri, președintele CJ Cluj dezvăluia o situație anormală între instituția în fruntea căreia se află și conducerea aeroportului: ”Aeroportul a deschis 28 de litigii împotriva proprietarului. Imaginați-vă că două treimi din direcția juridică lucrează doar ca să răspundă acțiunilor aeroportului. Dar imaginați-vă și că juriștii aeroportului plătiți din bani publici lucrează să dea în judecată proprietarul. Vă dați seama ce eficiență maximă este. Unde ați mai găsit în lumea asta, sau la ce regie vă mai imaginați că proprietarul este atacat de propria regie? În momentul în care proprietarul decide ca o regie să fie condusă în altfel sau cu un alt consiliu de administrație, acesta poate să decidă așa ceva pentru a eficientiza lucrurile.”

Ședința de mâine a Consiliului Județean va începe la ora 13.

Distribuie:

Postaţi un comentariu