Concursul „Eroii Viitorului” caută elevi pasionați de chimie. Ce premii pot câștiga tinerii cercetători
BASF, împreună cu partenerii de la Societatea de Chimie din România, lansează Concursul de Știinţe „Eroii Viitorului”, prin care promovează relaţia dintre dezvoltarea sustenabilă şi ştiinţele naturii în rândul elevilor de liceu. Competiția își propune să îi facă pe tineri conștienți de problemele de mediu din comunitățile în care trăiesc și îi provoacă să identifice o rezolvare pentru ele. Astfel, tinerii pot propune soluții pentru probleme legate de energie, apă, transport, spațiu verde, deșeuri sau pot identifica o altă temă pe care să o rezolve.
Concursul „Eroii Viitorului” demarează în luna ianuarie 2015 şi se va desfăşura în toate ţările Europei Centrale şi de Est, printre care se numără şi România. Obiectivul concursului este să aducă elevii de liceu mai aproape de ştiinţe, precum chimia și fizica, şi să atragă atenţia tinerei generaţii asupra rolului pe care acestea le joacă în viaţa de zi cu zi, generând o dezvoltare sustenabilă. Concursul se desfășoară sub umbrela Chemgeneration, o platformă online lansată în urmă cu patru ani, care își propune să le arate tinerilor partea atractivă a chimiei și a altor științe.
„De-a lungul unei istorii de 150 de ani a BASF, numeroase descoperiri tehnologice au contribuit la dezvoltarea sustenabilă, pornind de la materiale inovatoare care permit utilizarea cât mai eficientă a energiei, până la componente auto moderne şi sustenabile”, explică Filip Dvorak, Head of Communications & Government Relations, BASF Europa Centrală.
Cercetări științifice
Pentru a se înscrie în concurs, echipele formate din elevi de liceu trebuie să realizeze o cercetare ştiinţifică şi să dezvolte o soluţie inovatoare şi sustenabilă care să rezolve o problemă din comunităţile lor locale. Pentru rezolvarea acesteia, trebuie să fie folosite metode ştiinţifice, astfel, în timpul pregătirii şi implementării soluţiilor propuse, elevii vor avea ocazia să descopere că ştiinţele, în special chimia și fizica, sunt foarte importante pentru dezvoltarea sustenabilă.
Echipele se pot înscrie în concurs trimiţând prezentările şi/sau materialele video cu soluţia sustenabilă aleasă pe site-ul www.chemgeneration.com până pe data de 6 aprilie 2015. Proiectele vor fi analizate de un juriu de experţi și profesori, care va desemna cele mai bune 5 echipe finaliste. Acestea vor trebui să prezinte apoi proiectele în faţa juriului, în luna mai. La finalul Concursului de Științe “Eroii Viitorului”, primele 3 echipe clasate în funcție de notele juriului vor fi premiate.
În identificarea temelor abordate pentru proiectele lor, echipele de elevi vor putea beneficia de ajutorul profesorului coordonator, alături de care trebuie să analizeze problema identificată şi să găsească o soluţie potrivită, care trebuie implementată în mod real, dacă este posibil, sau poate fi realizat un prototip. Pentru a îndeplini sarcina, vor fi necesare atât cunoştinţe teoretice din domeniu ştiinţelor, cât şi creativitatea şi imaginaţia elevilor. Cele mai bune idei pot avea șansa de a fi ulterior implementate sau pot fi sursă de inspiraţie pentru viitoare soluţii sustenabile.
Pe parcursul competiției, BASF va pune la dispoziția echipelor participante diferite materiale educaţionale. De asemenea, toate proiectele vor fi disponibile pe platforma chemgeneration.com, unde vor putea fi votate de utilizatori. Astfel, echipa care primește cele mai multe voturi va câștiga Premiul Publicului.
Ultima zi pentru înscrieri este 1 februarie 2015.
Premii
Premiul întâi este format din: tabletă Evolio Evotab Fun și o aplicație compatibilă cu sistemul de operare Android, din domeniul Chimiei, în valoare de 580 de lei. Premiul va fi oferit fiecărui membru al echipei câștigătoare și profesorilor care au supervizat echipa câștigătoare. Valoarea Premiului Întâi este de 580 RON/ Premiu. Premiul școlii câștigătoare constă într-un voucher de 1.500 euro (echivalent în lei) pentru dotarea laboratorului de chimie. Premiul Publicului este format din: cameră foto digitală Olympus VG 150 (+ card SD 2GB, Husa) și DVD Discovery 100 cele mai mari descoperiri și va fi oferit fiecărui membru al echipei câștigătoare și profesorilor care au supervizat echipa câștigătoare. Valoarea acestuia este de 270 RON/ Premiu.
Mai multe informații despre concursul „Eroii Viitorului”, aici.