Compania de Apă Someş a atras peste 300 de milioane de euro bani europeni pentru proiecte de investiţii
Compania de Apă Someş se apropie de finalizarea unui proiect pe fonduri europene de aproape 200 de milioane de euro. Este vorba Programul din Fondul de Coeziune, etapa 2007 – 2015, proiect major a cărui valoare totală este de 196, 9 milioane de euro şi care se află în momentul de faţă în curs de finalizare – termen decembrie 2015.
Obiectivul proiectului, după finalizarea lucrărilor, este acela de creştere a calităţii serviciilor, prin creşterea numărului de persoane cu acces la reţea de apă conformă normelor UE şi a populaţiei conectate la o reţea de canalizare. În acest moment, dintre contractele de lucrări mai este în curs doar cel de modernizare a staţiei de epurare din Zalău.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a avut astăzi o discuţie cu conducerea companiei pe tema investiţiile în derulare la această companie la care acţionar majoritar este CJ Cluj.
În cadrul discuţiilor purtate cu acest prilej, conducerea societăţii a subliniat faptul că aceasta reprezintă unul dintre cei mai mari operatori de apă din România, al doilea după Bucureşti şi care, printr-o infrastructura măsurând 3.065 km de reţele de apă şi 1.468 km de reţele de canal, răspândite pe o suprafaţă de cca. 10.000 de km pătraţi, deserveşte opt municipii/oraşe şi 188 de localităţi rurale din judeţele Cluj şi Sălaj însumând circa 780.000 de locuitori.
În acest context, a fost prezentat preşedintelui Consiliului Judeţean stadiul principalelor proiecte europene şi al investiţiilor aflate în derulare, de maxim interes fiind modalitatea în care Compania de Apă „Someş” S.A. a reuşit să devină un veritabil campion al atragerii de fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene. Astfel, începând cu anul 1997, dar mai ales ulterior aderării României la Uniunea Europeană în anul 2007, Compania de Apă SOMEŞ S.A. – C.A.S.S.A. a reuşit să atragă şi să deruleze nu mai puţin de patru programe majore de investiţii pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii deservite, valoarea totală a acestora fiind de peste 300 de milioane de euro.
“Cred, cu toată convingerea, că echipa managerială a Companiei de Apă „Someş” a reuşit să găsească şi să implementeze reţeta optimă în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene. 300 de milioane de euro atraşi şi folosiţi fără niciun fel de probleme majore consacră această societate, în mod cert, drept un model de bună practică ce ar putea fi preluat de numeroase alte entităţi publice sau private, motiv pentru care îi felicit personal atât pe domnul director Dorin Ciatarâş cât şi întreaga echipă pe care o conduce. Toate aceste cifre impresionante fac din operatorul regional de apă unul dintre cei mai mari investitori din judeţ şi, în acelaşi timp, unul dintre serviciile publice cele mai dinamice şi mai preocupate de creşterea calităţii vieţii, atât în mediul urban dar mai ales în satele judeţului Cluj. Desigur însă, ceea ce ne propunem este ca investiţiile în creşterea calităţii vieţii populaţiei să nu se oprească aici, intenţionând ca în viitor să accesăm şi mai multe fonduri nerambursabile, astfel încât toţi cetăţenii, indiferent de zona în care locuiesc şi muncesc, să fie conectaţi la o reţea de apă curentă”, a declarat Seplecan.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, CASSA intenţionează să contracteze cea de-a cincea finanţare nerambursabilă majoră de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, etapa a II-a a POS Mediu, cu o valoare propusă de nu mai puţin de 250 de milioane de Euro, pentru continuarea seriei de investiţii de modernizare şi extindere a infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţele Cluj şi Sălaj, astfel încât un procent de 100% din locuitorii ariei urbane să beneficieze de apă şi canalizare la standarde europene, respectiv reţele de apă pentru toate localităţile rurale mai mari de 50 de locuitori.
Principala lucrare fizică de anvergură o va constitui realizarea unei aducţiuni de aproximativ 160 de km care va transporta apa de la Staţia de Tratare Gilău în judeţul Sălaj. Ulterior, peste 430 de km de aducţiuni vor fi construiţi ca şi ramificaţii ale aducţiunii Cluj-Sălaj, astfel încât să existe posibilitatea branşării cât mai multor localităţi rurale din cele două judeţe.