Comercianţii online se întâlnesc la Cluj la Meet Magento

Primul eveniment axat pe comerţul online, platforma şi ecosistemul Magento din România va avea loc între 13- 14 septembrie la Cluj.

Peste 300 de invitaţi,  atât din țară cât și din afara țării, vor lua parte la o conferință generală urmată de două conferințe specializate, Business și Developer, un Expo Zone pentru furnizori de servicii, After Party dar și un Hackathon.

Evenimentul se adresează comercianţilor online, furnizorilor de servicii şi celor care lucrează în domeniul IT.  Astfel, trackul Business este dedicat proprietarilor de magazine online, oamenilor de marketing şi furnizorilor de servicii. În cadrul acestui track focalizarea va fi pe promovarea magazinelor online și integrarea platformei Magento în strategia de dezvoltare. Trackul Tehnic pe de altă parte este dedicat în special dezvoltatorilor și integratorilor Magento.

“Meet Magento România este un eveniment orientat către mediul de afaceri și ajută actorii din comunitatea Magento să se infiltreze pe piețele lor, să interacționeze și să schimbe idei care îi vor ajuta să devină mai agili într-o piață competitivă, în continuă schimbare”, precizează organizatorii.

Magento este cea mai puternică platformă de E-commerce din lume la ora actuală. Mai mult de 100.000 de comercianţi din întreaga lume folosesc Magento.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu