Clujenii, invitați să participe la spectacolul caritabil, „Adu culoare”
Spectacolul caritabil „Adu culoare” va avea loc vineri, 14 noiembrie, la ora 18:00, în Complexul Leul, sala Lotus, din Piața Mihai Viteazu.
Evenimentul este organizat de Asociația umanitară Alfa Grup, cea care de mai bine de un an a reușit să demareze și să dezvolte, proiecte cu un real impact în viețile copiilor abandonați în spitale, orfanilor din centrele de plasament, din zone defavorizate, precum și a copiilor cu traume mari de abuz fizic.
„Proiectele noastre se adresează copiilor abandonați în spitale și celor din centrele de plasament. Banii pe care îi vom obține în urma acestui spectacol, îi vom folosi pentru acești copii. Dorim să le oferim terapie prin joacă, tratamente medicale, psihoterapie, dorim să îi susținem pe anumite arii unde sunt talentați, să le oferim ore de canto, activități sportive, ieșiri în oraș. Asociația noastră are contract cu secția Pediatrie 4 și cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj. Lucrăm cu copii din opt centre, adică cu peste 100 de copii. La secția de pediatrie situația e mai dificilă. Avem 12 voluntari care merg zilnic acolo să facă kinetoterapie și să se joace cu copiii”, a explicat Adela Baghiu, reprezentantul Asociației Alfa Grup.
Reprezentanții asociației au precizat că ar dori să se implice în modernizarea secției Pediatrie 4. „Acolo ar trebui cumpărate paturi speciale. Noi ne-am informat și un astfel de pat costă în jur de 2.000 de euro plus TVA. E cam greu să acoperim asemenea costuri cu un eveniment caritabil. Ne vom axa pe celelalte activități, deocamdată”, a spus Baghiu.
Vor aduce bucurie și culoare pentru viețile copiilor, artiști generoși: Școala de muzică The Beat, Genessis Dance Studio, Daniela Volosen și trupa Verde. Cu această ocazie, membrii asociației vor prezenta proiectele desfășurate până în momntul de față, precum și nevoile concrete de implicare. În cadrul evenimentului va exista o tombolă cu premii. De asemenea, va participa și primul ambasador de imagine al asociației, fotbalistul Ionuț Rada.
„Suntem o mână de oameni clujeni cu dorință sinceră de a ne ajuta semenii. Noi, cei implicați ne dorim ca prin acțiunile noastre să punem în practică principiile creștine în care credem. Astfel, am început cu câțiva ani în urmă cu acțiuni de ajutorare, în special adresate familiilor sărace și copiilor de romi de la sate. De un termen relativ scurt, pe inima noastră s-au lipit și copilașii pentru care nu luptă nimeni:cei abuzați, cei abandonați sau fără aparținători aflați în spitalele de copii și maternitățile din Cluj precum și cei instituționalizați în orfelinate.
Proiectele noastre se adresează pe moment Clujului. Suntem constienți că va fi nevoie de mult efort, timp și resurse financiare – însă credința noastră este ca o parte din ele se vor extinde la nivel național. Credem în puterea celor cărora le pas, credem că putem șterge lacrimi și aduce culoare acolo unde totul este gri!”, transmit reprezentanții asociației.
Cei care paticipă la eveniment trebuie să știe că donația minimă este de 30 de lei.