Cluj-Napoca, în carantină de noapte pe toată durata săptămânii începând de mâine

Foto: Transilvania Reporter

Municipiul Cluj-Napoca intră în carantină de noapte pe toată durata săptămânii, după ce rata de infectare a depășit 7,5 la mia de locuitori. Noile restricții intră în vigoare începând de joi.

Incidența de peste 7,5 la mie a fost depășită în Cluj-Napoca începând de luni. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis astăzi, că de mâine, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei de la ora 20.00, până la 5 dimineața, cu anumite excepţii.

Persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală nu sunt vizate de această restricţie, în timp ce pentru ceilalți clujeni, ieșirea din case după ora 20.00 se face doar cu un motiv întemeiat. De asemenea, aceștia trebuie să aibă asupra lor legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

De asemenea, începând de joi, magazinele și restaurantele se vor închide la ora 22.00, oră după care se mai poate efectua doar activitatea de livrare la domiciliu.

Astăzi, incidența cazurilor de Covid a fost, în Cluj-Napoca, de 8,50 la mia de locuitori.

Hotărârea CJSU Cluj:

În unitatea administrativ-teritorială municipiul Cluj-Napoca (8,50‰), unde incidența cumulată la 14 zile a depășit pragul de 7,5/1.000 de locuitori, se dispun, începând cu data de 7 octombrie 2021, următoarele măsuri:

  • se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-05:00 cu anumite excepții.
  • se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00-22:00. Prin excepție, în intervalul orar 22:00-05:00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • măsurile nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere o găsiți AICI

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu