Cluj-Napoca a devenit UNESCO – City of Film!
Cluj-Napoca a intrat în rețeaua orașelor creative UNESCO, cu titulatura de City of Film, alături de Cannes (Franța) și Gdynia (Polonia)! Lista celor 49 de orașe care se alătură rețelei Creative Cities a fost publicată astăzi, trei dintre ele primind titulatura de City of Film.
Cele 21 de orașe de film UNESCO se întind pe tot globul, din Japonia până în America de Sud, încurajând parteneriatele și schimbul de idei. Fiecare oraș al filmului vine cu o moștenire cinematografică unică. În total, rețeaua de orașe creative UNESCO, creată în 2004, cuprinde 246 de orașe. Rețeaua este concepută pentru a încuraja parteneriate mai mari între UNESCO și între orașele creative din întreaga lume.
Clujul primește această titulatură în anul în care Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a aniversat 20 de ediții, marcând două decenii în care a contribuit masiv la transformarea orașului într-unul dintre cele mai active din România, din punct de vedere cultural. Unul dintre cele mai importante festivaluri din regiune, TIFF a pus Clujul pe harta industriei cinematografice, având ca obiectiv comun cu autoritățile locale, pe termen lung, transformarea sa într-un centru major de producție de film, care să atragă producători români și străini, investiții în economia locală și formarea profesioniștilor la nivel local.
Orașul are potențialul de a-și reînvia propria istorie: la începutului secolului XX, „Hollywodd-ul transilvănean”, cum era supranumit Clujul, producea zeci de filme, sub conducerea lui Jenő Janovics, fondatorului studiourilor Transylvania. În acest sens, planurile pe următorii ani includ lansarea primului fondul regional de film din România, dezvoltarea studioului de film din cadrul Centrului Regional pentru Industrii Creative și stimularea industriei locale de film.
„O muncă de 20 de ani în domeniul artelor creative este acum recunoscută la nivel mondial. Această recunoaștere arată resursa de talent și de creativitate din acest oraș. Clujul este un veritabil centru cultural internațional vibrant, cu o gamă largă de activități, profesioniști instruiți și o infrastructură culturală solidă. Felicit Festivalul Internațional de Film Transilvania, care a depus această candidatură împreună cu Municipiul Cluj-Napoca”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
„Mă bucur că această titulatură consfințește influența majoră pe care brandul TIFF a avut-o asupra orașului în ultimii 20 de ani. Primul eveniment cultural major din Cluj a deschis calea către alte proiecte mari, a influențat generații de tineri, a modelat mentalități și a impulsionat turismul și dezvoltarea unor afaceri locale, a pus în valoare locuri devenite acum simbolice pentru oraș. Practic, TIFF-ul a crescut o dată cu orașul Cluj-Napoca”, a declarat Tudor Giurgiu, președintele TIFF.
Extrem de atractiv ca situare geografică și cu zone urbane vechi care pot trece drept orice alt oraș istoric din Europa, Cluj-Napoca este singurul oraș din România care deține mai multe cinematografe de tip one screen funcționale și care atrag un număr mare de spectatori. Totodată, trei universități locale dețin specializări în domeniul media și arte vizuale: Universitatea „Babeș-Bolyai”, prin Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Sapientia, prin Facultatea de Științe și Arte (Centrul de Cercetare pentru Studii de Cinema și Media) și Universitatea de Artă și Design.
Proiectul Cluj – City of Film a fost inițiat de TIFF și realizat împreună cu Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean. Din echipa proiectului au făcut parte Ovidiu Cîmpean, Dalila Ciuclan (Primăria Cluj-Napoca), Claudia Droc, Maria Dobre (TIFF), Ștefan Teișanu și Rarița Zbranca (Centrul Cultural Clujean).