CJ Cluj a declanșat operațiunea ”Primăvara neagră” la aeroport. Fostul CA, controlat de David Ciceo, este istorie

Foto: Dan Bodea

După încercarea nereușită de la sfârșitul lunii ianuarie, consilierii județeni au reușit joi schimbarea componenței Consiliului de Administrație de la aeroport. În fapt, este vorba despre mărirea numărului de membri ai acestuia, de la 4 la 7, asta însemnând practic anularea controlului pe care actualul director al aerogării, David Ciceo, îl avea asupra CA.

Fără a mai exista momentele tensionate de acum o lună și fără replicile dure aruncate dintr-o parte în cealaltă, consilierii județeni au votat noul CA de la aeroport cu 23 voturi ”pentru” și un vot ”împotrivă”, 11 dintre aleșii aparținând PSD alegând să nu-și exercite dreptul la vot. Astfel, din noul CA al aerogării clujene vor face parte, pe lângă cei deja existenți, Petre Alina Mirela – reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, Rădulescu Diana Angelica, Grigoriu Valentin și Persu Daniel, reprezentantul autorității publice tutelare.

După cum arătam mai sus, ședința CJ Cluj a fost una destul de liniștită, nici măcar directorul aeroportului nedorind să ia cuvântul la dezbaterile asupra proiectului de hotărâre. Cei mai vocali, au fost, ca și acum o lună, consilierii PSD, dar și Dorel Secară, colegul de partid al președintelui Alin Tișe.

Consilierul Vladimir Mătușan a invocat aspecte de nelegalitate privind schimbarea componenței Consliliul de Administrație și a amenințat cu formularea unei plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva lui Alin Tișe, dar și cu atacarea hotărârii la Contenciosul Administrativ.

”Dacă nu există avizul comisiilor de specialitate, proiectul nu poate fi supus la vot și consider că s-a comis un abuz în serviciu prin încălcarea și a legii 215 și a regulamentului. Nu mai acceptăm și mă gândesc la ambele variante: și plângere penală pentru abuz în serviciu și atacarea în contencios administrativ a hotărârii.E inadmisibil ce se întâmplă, a spus Vladimir Mătușan.

La rândul său, Remus Lăpușan, liderul consilierilor PSD a contestat numirea celor desemnați să facă parte din noul CA.

Am un comentariu legat de doamna de la finanțe. Cred că ar trebui să rediscutăm subiectul, pentru că ar trebui să avem în CA pe cineva din Cluj. Avem și noi mulți finanțiști buni, nu cred că ar trebui să vină cineva din București. Apoi, pe listă este acea persoană controversată legată de Aeroportul Băneasa, nu văd de ce nu găsiți altă persoană care să nu aducă controverse, și așa avem atâtea discuții la nivel de aeroport, acum ne mai trebuie cineva care e mai controversat și această dispută va continua cu siguranță.”, a spus consilierul PSD.

Replica lui Alin Tișe, președintele CJ Cluj a venit promt: ”Tot ceea ce s-a dorit a se spune despre noii membri CA găsiți în CV-urile lor. În legătură cu doamna de la Finanțe, ea a fost numită prin dispoziție de ministrul Finanțelor. Este decizia celor de la București, n-am avut nicio competență în desemnarea ei. Persoana din actualul CA de la finanțe participă de altfel ilegal la ședințe, pentru că doamna e numită încă din luna octombrie. Fiind revocat prin ordin de ministru, ar fi trebuit ca acea persoană să nu mai participe la ședințe din luna octombrie de când ministrul a numit pe altcineva.”

Cum spuneam, proiectul de hotărâre a fost supus la vot în cele din urmă și a fost adoptat cu majoritatea consilierilor prezenți.

La ieșirea din sală, David Ciceo, directorul general al aeroportului Cluj-Napoca a declarat: ”Și noi vom analiza aspectele de nelegalitate , ne vom eprima părerea în acest sens. Nu considerăm că este o problemă cu mărirea numărului membrilor Consiliului de Administrație, bineînțeles că dorim respectarea legislației în vigoare.”

Evident satisfăcut, Alin Tișe, președintele CJ Cluj a declarat la finalul ședinței că argumentele contra noilor mebri ai CA nu au acoperire.

Argumentele pe care le-am auzit nu stau în picioare, pentru că în trecut au avut tot 7 membri. Dincolo de aceste dezbateri, cred că este important ca acest Consiliu de Administrație să-și facă datoria, iar din punct de vedere al pregătirii profesionale am gândit să avem pentru fiecare domeniu câte un specialist care a făcut performanță acolo unde activează. Niciunul din cei trei membri ai actualului Consiliu nu este specialist și cu toate acestea conduc aeroportul de doi ani. E important ca acest CA să funcționeze foarte bine și indiferent de cine vom pune noi într-o funcție sau alta, nu trebuie decât să respecte legea. Și acești oameni, vă asigur, nu vor încălca legea nici pentru Alin Tișe, nici pentru alte persoane, vor respecta legea de funcționare a aeroportului. Nu înțeleg de ce anumitor persoane le este frică de numirea acestor persoane, pentru că așa cum au acceptat și altă dată 7 membri, și acum sunt tot 7. Am încercat, deci, să găsim specialiști care să-și dorească să participe în acest CA, pentru că scandalurile interminabile, amenințările cu mitingurile, refuzul de a accepta autoritatea consiliului județean, i-au făcut pe mulți să se sperie și să nu-și dorească să intre în acest Consiliu de Administrație, în acest scandal.

Pe Alin Tișe nu-l sperie nicio eventuală atacare în contencios a hotărârii adoptate: ”Dacă prefectul va ataca această hotărâre va face un abuz, pentru că nu există niciun argument în acest sens, este dreptul autorității tutelare să completeze CA-ul la numărul de 7 pe care l-a avut înainte. În prezent acesta funcționează cu doar 3 membri cu un mandat provizoriu pe patru luni, nu discutăm de un consiliu definitiv. Până la urmă este o încercare de a manipula și acest lucru are o singură cauză: hotărârea mai veche a Consiliului județean prin care am aplicat Ordonanța 109, la fel cum am făcut la toate regiile, prin care toți directorii ar fi trebuit să dea concurs. Asta e de fapt cauza principală care a stârnit nemulțumiri, iar cea de a doua este presiunea de a recepționa anumite obiective de la aeroport care sunt în momentul de față degradate și care nu vor fi semnate de Alin Tișe niciodată atât timp cât nu există studii de specialitate. Acestea sunt cauzele acestui așa zis conflict și pe care angajații aeroportului probabil că nu le cunosc, și nicidecum dorința cuiva de a pune mâna pe aeroport, sau de a-l vinde. Este ilegal și inoportun să discutăm despre aceste subiecte.”

Șeful CJ Cluj este convins că noul CA va aduce mult așteptata normalitate în relația dintre forul județean și reprezentanții aeroportului.

Am în vedere câteva decizii importante tocmai pentru a elimina această percepție greșită că cineva are ceva legat de aeroport. Faptele o arată, n-am sabotat în niciun fel aeroportul, mai mult CJ investe mulți bani în continuare pentru a face extinderea pistei, pentru a face exproprierile, vom face pe cheltuiala noastră podul de care va fi nevoie la centură.

Nu sunt obligat nici să fac recepție la lucrări pe care le consider ilegale, nici să fac preluări de documente pe care le consider ilegale și așa mai departe. Repet, niciodată nu voi semna vreun act pe care aparatul de specialitate de aici și eu le considerăm ilegale. Cred că dacă fiecare își va face treaba și nu se va mai încerca vreo presiune, vreun șantaj, amenințări, urmăriri etc, cred că lucrurile pot intra într-o normalitate. Și directorul de acolo va pleca, și eu voi pleca, dar proiectele trebuie să continue.”, a mai spus Alin Tișe.

Președintele CJ Cluj a mai ținut să precizeze că nu se pune problema vânzării aeroportului și nici a unui management privat al acestuia, așa cum s-a speculat în ultima perioadă.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Dan says:

    Alte posturi bine platite pentru taiat frunza la caini…

Postaţi un comentariu