Cine se urcă pe scaunul lui Uioreanu

La Cluj urmează o nouă campanie electorală? Foto: Dan Bodea

Guvernul mai are la dispoziţie doar câteva săptămâni să anunţe când vor avea loc alegerile parţiale în judeţul Cluj pentru funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, rămasă vacantă după demisia lui Horea Uioreanu, acuzat de fapte de corupţie. Cel târziu în 15 decembrie trebuie comunicată data oficială. Partidele politice însă abia ies din acalmia care s-a aşternut după încheierea scrutinului prezidenţial, aşa că planurile pentru noile alegeri, de data aceasta judeţene, se conturează cam greu. Mai exact, nu avem candidaţi oficiali şi, în afară de Mihai Seplecan, din partea PNL, nimeni nu a spus sus şi tare public că şi-ar dori această funcţie. Aşa că viitoarea competiţie rămâne cam în ceaţă.

În cadrul noului PNL se aşteaptă cu interes stabilirea unei date oficiale a alegerilor, astfel că, reprezentanţii partidului par destul de relaxaţi până atunci şi nu dau semne că au dat cu adevărat startul pregătirilor. Poate şi foarte mulţumiţi şi încrezători de rezultatul de aproape 80% pe care liberalul Klaus Iohannis l-a scos în judeţ la prezidenţiale. Sigur, cum e firesc, liberalii clujeni mizează pe acest val de simpatie din partea alegătorilor. Chiar dacă, trebuie să spunem, tot un liberal a vacantat, în condiţii deloc onorabile, această funcţie.

„Deocamdată abia am terminat alegerile prezidenţiale. Urmează ca în perioada următoare să avem discuţii mai serioase despre aceste alegeri de la Consiliul Judeţean Cluj. Sigur că aceste alegeri sunt avute în vedere şi vom avea o analiză mai serioasă şi pentru ceea ce înseamnă stabilirea candidaţilor, astfel încât, ne propunem să venim cu cea mai serioasă şi mai bună ofertă în faţa clujenilor în privinţa viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean”, a declarat pentru Transilvania Reporter, copreşedintele ACL Cluj, Daniel Buda.

Referitor la viitorul candidat, europarlamentarul crede că cel mai probabil va fi o competiţie internă.

Mihai Seplecan / Foto: Dan Bodea

Mihai Seplecan / Foto: Dan Bodea

„Domnul Mihai Seplecan şi alţi colegi din PDL şi PNL, dacă discutăm intern, au posibilitatea de a ocupa această funcţie, pot să candideze, dar deocamdată nu spunem din start cine va candida. Şi dânsul, şi oricine altcineva, va putea candida la această funcţie. Vom vedea cine va fi în final candidatul la CJ”, a explicat Buda, care consideră că rezultatul votului la prezidenţiale e important şi pentru viitoarele alegeri judeţene. „Întotdeauna, în ultimii ani Consiliul Judeţean Cluj a fost condus de un preşedinte de dreapta. Sigur ţinem cont şi de rezultatele la aceste alegeri, dar nu ne îmbătăm cu apă rece după acest scor. Important e să analizăm semnalele pe care le-am primit de la alegători. Dincolo de faptul că acest vot pe care l-am primit este o onoare, este şi o mare responsabilitate. Pentru că e important cum s-a votat, e importantă implicarea diasporei, marea implicare din ţară, cred că au fost foarte multe semnale subliminale pentru clasa politică şi trebuie să fim atenţi să le ascultăm şi să demonstrăm că le-am înţeles, şi rămâne să vedem ce vom face eu şi colegii mei într-o formă sau alta ca răspuns la aceste mesaje”, a precizat europarlamentarul.

Cât priveşte efectul arestării lui Horea Uioreanu, liberal şi el, asupra viitorului candidat PNL la preşedinţia CJ, Daniel Buda este de părere că pe clujeni nu îi va influenţa acest lucru. „Sigur că există anumite efecte, dar trebuie să privim spre viitor, nu să ne agăţăm de trecut. Din nefericire funcţia aceasta a devenit vacantă în asemenea condiţii, dar nu înseamnă că următorul candidat va fi făcut răspunzător, pentru că răspunderea este individuală şi nu colectivă. Dar cu siguranţă că vom fi foarte atenţi ca următorul candidat să fie o alegere serioasă pentru clujeni”, a mai spus Buda care a adăugat că organizaţia judeţeană va face faţă cu succes unei viitoare campanii, foarte apropiate. „Organizaţia judeţeană a PNL are capacitatea să participe eficient la o nouă campanie electorală. Mai ales că nu cred că va fi o campanie foarte grea şi cred că deja putem spune că suntem rutinaţi, am lucrat foarte bine cu echipa de la liberali, s-a produs o sudare a celor două echipe”, a mai declarat pentru Transilvania Reporter, Daniel Buda.

A fi sau a nu fi candidat

Până de curând, după o adevărată epopee cu două numiri în plenul Consiliului Judeţean pe funcţia de preşedinte, Mihai Seplecan, consilier judeţean liberal, era ferm convins că are susţinerea întregului partid, chiar şi a foştilor pedelişti, pentru a fi candidatul unic în cazul alegerilor parţiale la şefia judeţului. Însă în aceste zile, liberalul pare mult mai temperat în declaraţii. „Noi aşteptăm să se decidă odată data alegerilor, aşteptăm să ştim când vor fi aceste alegeri. Am notificat guvernul, am notificat primul ministru şi am atras atenţia că, potrivit legii, trebuie să organizeze alegeri şi să stabilească data, aşteptăm un răspuns”, a spus Seplecan, care a recunoscut că nu ştie dacă va fi el candidatul desemnat de partid. „Noi suntem pregătiţi. Eu sunt decis să candidez, dar depinde dacă voi fi susţinut de partid. Nu ştiu dacă va fi o competiţie internă, dacă vor fi şi alţi candidaţi, dar loc este pentru toată lumea. Ce pot spune e că eu chiar doresc să fac ceva pentru judeţ. Dar, deocamdată, e linişte, vom vedea. Dacă partidul nu mă va pune candidat asta este. Eu oricum am şi un proces în decembrie privind numirea mea la şefia Consiliului Judeţean, şi sunt sigur că voi câştiga, aşa că oricum voi reveni pe această funcţie”, a precizat liberalul.

Acesta este de părere că votul majoritar pro Iohannis din judeţ va ajuta şi un candidat liberal la şefia CJ. „Noi avem în judeţ 47 de primari, cei mai mulţi primari, acum a fost un vot politic favorabil lui Iohannis care e liberal, aşa că eu cred că oricine va fi candidatul liberal va câştiga aceste alegeri, e un judeţ de dreapta. Cred că suntem pregătiţi de campanie, că nu ne-am ieşit din mână. Îmi pare rău că nu s-au organizat aceste alegeri aşa cum am cerut noi simultan cu turul doi, dar a fost decizia prefectului şi la un moment dat el va trebui să răspundă. Era normal să fie deodată cu turul doi, acum vor fi alţi bani, altă muncă, dar asta este”, mai spune Mihai Seplecan.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

PSD, încă în aşteptare

În tabara PSD nu se fac prea multe declaraţii pe tema viitoarelor alegeri de la Consiliul Judeţean şi nici a posibilului candidat. „Nu am avut discuţii pe această temă, sincer nu ştiu ce aşteptăm, dar prima dată vom avea o şedinţă de analiză a rezultatelor de la alegerile prezidenţiale, după ce se întoarce domnul preşedinte (n.r. Remus Lăpuşan) de la Bucureşti şi vom vedea şi ce punct de vedere are Bucureştiul. Nu am discutat deloc cu colegii nici despre posibili candidaţi. Ce pot spune cu certitudine este că eu nu candidez. Mai multe vom ştii săptămâna viitoare”, a spus pentru Transilvania Reporter, vicepreşedintele PSD Cluj, Ioan Oleleu, care în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu