Chemgeneration la UBB. Elevii sunt invitaţi să experimenteze pentru o zi viaţa de student
Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universității Babeș-Bolyai lansează vineri, 16 martie 2018, programul Chemgeneration dedicat elevilor de liceu.
Chemgeneration este un program științific interactiv conceput cu scopul de a populariza știința, de a familiariza elevii de liceu cu partea atractivă a chimiei și de a-i ajuta să înțeleagă cum pot contribui științele naturii la construirea unui viitor durabil.
Tema acestei ediții este economia circulară, mai exact reutilizarea unor obiecte prin reciclare.
Programul este derulat în cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică sub îndrumarea lect. dr. Albert Soran (coordonator) și lect. dr. Alexandra Pop, precum și cu ajutorul voluntarilor din Organizația Studenților Chimiști.
Evenimentul se va desfășura de la ora 13.00, la sediul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a UBB (str. Arany János nr. 11).
Mai multe detalii despre ediția 2018 a programului Chemgeneration și experimentele desfășurate în cadrul atelierelor săptămânale se pot obține aici.