Cele mai temute drone americane, în misiune la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii
Forţele Aeriene americane au adus la baza militară de la Câmpia Turzii drone de atac MQ-9 Reaper unde vor executa misiuni de informații, supraveghere și cercetare în sprijinul operaţiilor NATO.
MQ-9 Reaper este probabil cea mai temută dronă americană de atac, o aeronavă capabilă să efectueze misiuni de zbor telecomandate de la distanță, cu o rază de acțiune de aproape două mii de kilometri. Este folosită în special pentru atac la sol și poate transporta 1,7 tone de armament. Se pare că dronele Reaper au fost folosite în atacul american de acum un an, din Irak, în care a fost ucis generalul iranian, Qassem Soleimani.
”Un detașament alcătuit din aeronave MQ-9 Reaper și aproximativ 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii este dislocat, pentru următoarele luni, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.
Militarii americani vor executa misiuni de informații, supraveghere și cercetare în sprijinul operaţiilor NATO, iar Forţele Aeriene Române, prin intermediul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, vor asigura sprijinul tehnic, operațional și logistic necesar desfăşurării misiunilor pe toată perioada dislocării acestora în România.
Prezenţa aliaților americani pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă, activităţile desfăşurate în comun fiind un element cheie în creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două părţi.
Colaborarea dintre Statele Unite ale Americii și România contribuie la consolidarea capacității de apărare colectivă și la creșterea securității regionale.
MQ-9 Reaper este o aeronavă fără pilot capabilă să efectueze misiuni de zbor comandate de la distanță sau autonome și este dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems (GA-ASI), în principal pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii”, se arată într-un comunicat al MapN.