CCR a respins sesizarea PDL privind validarea noului Guvern
Curtea Constituțională a respins sâmbătă ca inadmisibilă sesizarea privind validarea de către Parlament a noului Guvern, decizia fiind luată cu majoritate de voturi, transmite Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare. au fost opt voturi la unul. Decizia CCR este definitivă și general obligatorie. Motivarea va fi publicată în Monitorul Oficial. Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat că încă mai are obiect sesizarea depusă în legătură cu validarea de către Parlament a noului Guvern și că nu a găsit o situație similară într-un alt stat din UE, subliniind că lucrurile care se întâmplă în România în democrațiile consolidate nu se mai întâmplă. El a susținut că noul Guvern este în vigoare, arătând că acesta a îndeplinit procedura parlamentară și că miniștrii au depus jurământul: “Sigur că da, ei sunt miniștri, Guvernul este la locul lui”.
Curtea Constituțională a dezbătut sâmbătă sesizarea prin care a fost contestat votul de încredere al Parlamentului privind modificarea structurii și componenței politice a Guvernului după ce PDL a depus marți la Camera Deputaților către Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate privind noul Guvern.
Miniștrii Cabinetului Ponta III au depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură, după ce președintele și premierul au ajuns la un acord. Acesta prevede ca Executivul să-și asume răspunderea în Parlament pentru un nou program politic, dată fiind modificarea structurii politice. Programul politic a fost trimis deja la Parlament, iar asumarea răspunderii Guvernul pe acest document ar putea avea loc marți. Conducerile Senatului și Camerei Deputaților au transmis vineri Curții Constituționale puncte de vedere față de sesizarea PDL cu privire la schimbarea structurii Guvernului. Birourile Permanente ale celor două Camere au considerat că sesizarea democrat-liberalilor este lipsită de temei juridic și au propus respingerea ei.