Cât costă o brățară de triaj epidemiologic de acces la Untold? Polițiștii au reținut o persoană care a furat mai multe astfel de brățări
Cel mai sigur festival din lume se confruntă cu „mici” probleme legate de plasarea drogurilor și de siguranța participanților. Mai multe brățări de triaj epidemiologic au fost furate și s-a încercat comercializarea lor pe Facebook, pentru 50 de dolari bucata.
Brățările de triaj epidemiologic sunt cele destinate participanților de la Untold care demonstrează că au efectuat un test COVID-19 negativ. Polițiștii au intervenit rapid și au reușit să o identifice pe tânăra care încerca să vândă aceste brățări pe internet. Persoana în cauză a fost reținută.
„În cursul zilei de ieri, 10 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca -Secția 1 Poliție au demarat verificări, în urma unei sesizări primite din partea reprezentanților festivalului Untold, despre faptul că, pe o platformă de socializare online, a fost observat un anunț prin care o persoană de sex feminin oferea spre vânzare brățări de triaj epidemiologic, pentru persoane testate negativ cu virusul Covid-19.
Au fost derulate cu operativitate activități, fiind identificată persoana care ar fi pus spre vânzare brățările nedestinate comercializării, constatându-se faptul că acestea ar fi fost sustrase de la Centrul de testare al virusului Covid-19, situat pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca. Sunt continuate cercetările privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
Referitor la consumul și plasarea drogurilor în perimetrul care delimitează evenimentele centrale ale celui mai mare și mai sigur festival – Untold, jandarmii de la Gruparea Mobilă Cluj-Napoca au prins nu mai puțin de 14 persoane care vindeau sau consumau droguri. Bilanțul se referă doar la ziua a doua de festival.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în cea de-a doua zi a festivalului, poliţiştii au aplicat un număr de 77 sancţiuni contravenţionale în urma abaterilor înregistrate.
Dintre acestea, 65 au fost cauzate de nerespectarea normelor rutiere, în acord cu OUG 195/2002R, patru pentru încălcarea Legii 61/1991R, iar o altă sancţiune în domeniul transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Poliţiştii au constatat cinci infracţiuni prevăzute de Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare şi trei infracţiuni de furt sau furt calificat.
De asemenea, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au constatat patru infracţiuni la Legea 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Au fost aplicate 12 amenzi şi 6 avertismente privind încălcări constatate pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi a regulilor referitoare la fumat în locurile publice.
Activităţile de verificare şi control privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă vor continua şi în zilele următoare, astfel încât să se poată înlătura operativ deficienţele pe această linie.
În punctele şi posturile medicale avansate 147 de persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri. Majoritatea afecţiunilor au fost uşoare şi au fost soluţionate pe loc de către personalul medical. Doar în trei situaţii a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate.