Bugetare participativă la final. Defibrilatoare pe străzile orașului, proiectul cel mai votat

Etapa finală din cadrul ediției a doua a procesului online de bugetare participativă, primul proces de acest fel din România, s-a încheiat pe 26 noiembrie, după ce reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca s-au asigurat că procesul de votare a fost valid.

În acest an, au fost depuse în total 164 de proiecte, din care au fost declarate eligibile 47 (după perioada de analiză din punct de vedere tehnic și legal de către departamentele din cadrul Primăriei). Prima etapă de vot s-a desfășurat în perioada 1-21 octombrie. În această perioadă, votul s-a desfășurat pe domenii, fiecare cetățean având posibilitatea de a acorda 6 voturi – câte un vot pentru fiecare domeniu.

Au fost alese astfel 30 proiecte, cele mai votate inițiative depuse de clujeni pe platformă, care au intrat în etapa finală de vot. Primul proiect din fiecare domeniu clasat în funcție de numărul de voturi a fost selectat automat, iar restul proiectelor vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte: „Alei, trotuare și zone pietonale”, „Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației”, „Spații verzi și locuri de joacă”, „Amenajare spații publice” (mobilier urban, iluminat public etc.), „Infrastructură educațională și culturală”, „Orașul digital”.

Astfel, primele 15 proiecte votate de clujeni sunt:

  • Defibrilatoare Automate Externe în Locurile Publice din Cluj-Napoca (884 voturi);
  • Dotarea Laboratoarelor Colegiului Tehnic „Raluca Ripan” Cluj-Napoca (631 voturi);
  • Amenajare parc în cartierul Buna Ziua (593 voturi);
  • Zorilor, cartierul verde-Extinderea scuarului central și creare unei esplanade (320 Voturi);
  • În pas cu lumea (290 voturi);
  • Extindere skate park Rozelor (253 voturi);
  • Detectarea locurilor de parcare disponibile, în timp real, folosind camere video (166 voturi);
  • Transformarea străzii Iuliu Maniu în spațiu partajat (111 voturi);
  • Învață pe stradă (76 voturi);
  • Amenajare spațiu de joacă și relaxare zona Bârsei Mărăști (72 voturi);
  • Amenajarea spațiului dintre Cetățuie și strada Dragalina (Podul Pietonal) (70 Voturi);
  • Parcări de biciclete sigure (69 voturi);
  • Stații de autobuz cu plante și mobilier urban (61 Voturi);
  • Parc cu destinație de citit, relaxare și joacă într-o ambianță naturală (59 Voturi);
  • Plata contactless la automatele de bilete CTP (58 Voturi).

Toate aceste proiecte vor fi incluse în lista de investiții a municipiului Cluj-Napoca de anul viitor și vor avea alocate fonduri de la bugetul Consiliului Local.

Din cele 15 proiecte declarate câștigătoare la prima ediție a programului de Bugetare participativă au fost realizate doar două, conform site-ului principal al proiectului. Astfel, a fost realizat proiectul Artă în curtea școlii, în urma căruia pereții Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” din cartierul Mănăștur a beneficiat de picturi murale de mari dimensiuni realizate de artiști români și de un artist internațional. Costul lucrărilor s-a situat în jurul sumei de 17.000 de euro, deși bugetul maxim pe care Primăria a anunțat că îl alocă fiecărui proiect este de 150.000 de euro. Un alt proiect implementat din cele declarate câștigătoare a fost introducerea în circulație a Autobuzelor/microbuzelor cu circuit închis. Restul proiectelor propuse de clujeni sunt în fază de proiectare, de execuție sau de desfășurarea a procedurilor legale de achiziție publică.

Distribuie:

Postaţi un comentariu