Bani europeni pentru restaurarea clădirii Muzeului Etnografic al Transilvaniei
Consiliul Județean Cluj intenționează să acceseze aproape 6,7 milioane de lei, bani europeni, prin intermediul P.O.R. 2014-2020, pentru restaurarea și conservarea imobilului în care funcționează Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de pe strada Memorandumului. De asemenea, banii vor fi folosiți pentru digitalizarea obiectivelor de patrimoniu din incinta muzeului. Accesarea banilor europeni ar face posibilă o economie de aproape 1,5 milioane de lei la bugetul de investiții al județului.
“Folosim orice oportunitate pe care o avem pentru a depune noi și noi proiecte europene. În mod evident, toate aceste fonduri comunitare pe care le obținem înseamnă economii la bugetul nostru de investiții iar banii deveniți, astfel, disponibili sunt folosiți pentru finanțarea altor proiecte atât de necesare pentru comunitate”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Principalele lucrări de construcție propuse în cadrul proiectului european și care urmează a fi atribuite, prin licitație, la finele acestei luni, vizează finalizarea fațadei Nord – cea dinspre strada Memorandumului, continuarea lucrărilor la celelalte fațade, executarea lucrărilor la acoperiș, realizarea lucrărilor conexe interioare, inclusiv hidroizolații, precum și a celor conexe exterioare – amenajare curte, copertină scară subsol, etc. Un element de noutate îl reprezintă includerea, la valoarea inițială, a costurilor iluminatului arhitectural al fațadei acestui monument istoric cu valoare de patrimoniu, conform reglementărilor Masterplanului elaborat în acest sens de primăria clujeană.
Clădirea în care funcționează Muzeul Etnografic al Transilvaniei a găzduit acum 124 de ani celebrul „Proces al memorandiștilor”, moment considerat de istorici ca reprezentând un importat act de emancipare a românilor din Transilvania și care a pregătit actul Marii Uniri cu Regatul României.