Băile Someşeni rămân în paragină. Nu s-a obţinut finanţarea
Băile Someşeni cu care Clujul se mândrea pe vremuri atât în ţară cât şi peste hotare rămân nemodernizate din lipsă de bani. De ani de zile fosta bază de tratament este în paragină, deşi despre proiecte de renovare şi modernizare se vorbeşte încă din 2008. Întârzierile s-au datorat şi problemelor cu terenul care au durat ani de zile.
Anul trecut s-a mai făcut un pas, cel puţin pe hârtie, atunci când cei doi investitori care s-au asociat pentru acest proiect, Stanca Ghidro (moştenitoarea fostelor băi) şi omul de afaceri Valentin Nica, au propus o colaborare şi cu autorităţile locale.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat această asociere în noiembrie 2013, iar hotărârea prevede că autorităţile locale vor realiza lucrările de infrastructură necesare pentru accesul în zonă, estimate la 353.000 de euro. În schimb, investitorii privaţi vor oferi pachete sociale şi abonamente, care să reprezinte contravaloarea sumei alocate de primărie pentru aceste lucrări.
La începutul acestui an Valentin Nica estima că şantierul pentru modernizarea bazinelor va începe în această vară. Proiectul este unul de amploare şi depăşeşte 19 milioane de euro, din care peste 80% va fi acoperit prin credit. Se doreşte atât refacerea fostelor băi termale, cât şi un aqua parc, noua staţiune urmând să se întindă pe un teren de peste 12 hectare.
Din păcate însă proiectul încă nu a demarat. „Nu am reuşit să obţinem încă creditul de la Eximbank Ungaria, ne tot cer acte suplimentare, ne verifică. Sincer nu ne-ar strica încă un asociat, deşi până acum nu am avut decât tot felul de discuţii, nu vrea nimeni să investească. Cine ştie, poate acum că mai aude lumea despre proiect, poate vreun milionar al Clujului se va asocia iniţiativei noastre. Mie mi se rupe sufletul, nici nu pot merge acolo că ţiganii au furat tot şi cărămizi şi gard. Din păcate de la bancă nu avem nici un termen dat, când ar putea să se decidă asupra creditului, dar mai sperăm să găsim finanţarea necesară şi chiar să demărăm acest proiect”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Stanca Ghidro.
Băi renumite în Anglia şi Franţa
Băile Someşeni au o istorie de aproape 100 de ani. Iar în perioada interbelică aici ajungeau numeroşi turişti din Franţa şi Anglia, afirmă istoricul clujean Gheorghe Bodea în cartea „Istoria Clujului”. Doctorul clujean Dominic Stanca este cel care a descoperit aceste izvoare tămăduitoare în septembrie 1927, după ce fusese însărcinat de către autorităţile sanitare să facă o anchetă şi să combată bolile din regiune, în special sifilisul şi tuberculoza. Doctorul a observat că oamenii din Someşeni se aprovizionează cu apă de băut de la un izvor din marginea comunei şi astfel a ajuns pe terenul mlăştinos dintre comuna Someşeni şi linia ferată, teren unde a fost înfiinţată mai târziu staţiunea balneo-climaterică. A luat probe de apă şi nămol şi a început studiile în iarna lui 1927 asupra apei de la cele peste 20 de izvoare şi a nămolului din zonă. Iar cercetările sale au arătat că apa este benefică în tratatea unor boli ale stomacului, rinichilor, ochilor, ale organelor genitale feminine, dar şi faptul că reduce glicemia. Aşa că în 1928, cu eforturi financiare deosebite şi cu aprobarea ministerului de resort a deschis oficial Băile Someşeni. Aici au fost amenajate mai multe bazine de înot şi locul a devenit cunoscut atât printre localnici, cât şi pentru turişti. Din păcate, după 1989 Băile Someşeni au căzut în paragină şi s-au degradat de la an la an, astfel că în anii 2.000 s-au închis de tot. Totuşi clujenii mai vin să ia şi astăzi apă de la izvoarele de aici pentru a se trata de diferite afecţiuni.
Pacat, ca ne-am saturat tot asteptand sa avem si noi, clujenii un loc de agrement. Si orasele mici ca Satu-Mare si Deva il au iar noi, nu.