Autoritățile îndeamnă la calm după primul caz de coronavirus internat la Cluj
Autoritățile clujene spun că transferul pacientului din Baia Mare în cazul căruia s-a confirmat infecția cu coronavirus s-a făcut cu respectarea tuturor procedurilor de urmat în asemenea situații.
”Este important de reținut că încă din momentul transferului din Baia Mare a fost urmat cu strictețe protocolul prevăzut în asemenea situații, respectiv nu a existat contact cu această persoană, cu excepția echipei medicale pregătită pentru transportul în siguranță și intervenția specifică. De asemenea, persoana a fost internată în secția clinică po circuitul separat de preluare a pacienților. Diagnosticul acestuia este de pneumonie interstițială cu manifestări de astenie și dificultăți ușoare la efort în cazul deplasării. Starea generală de sănătate a acestuia este relativ bună, fără elemente de gravitate. În măsura în care vor exista elemente noi referitoare la acest caz, le vom comunica.”, a declarat prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, după anunțul oficial făcut de la București de către secretarul de stat de la ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful DGSU, Raed Arafat.
”Pacientul va rămâne internat la Spitalul de Infecțioase, pe secția dedicată. A fost necesară aducerea acestuia la Cluj, după ce colegii din Baia Mare au efectuat investigații pentru alte infecții și încă nu aveau rezultatele acestora, apoi, era în așteptare rezultatul testului pentru coronavirus făcut la Timișoara. Ei ne-au rugat să-l preluăm ca fiind un caz suspect. Pacientul a sosit la Cluj cu stare de oboseală, dureri musculare și cu ușoare dificultăți de respirație Nu a prezentat nicio complicație.”, a declarat și directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj, Violeta Briciu.
Apel la calm
Autorităţile din judeţul Cluj pregătesc 100 de locuri suplimentare de carantină pentru pacienţi cu noul coronavirus, pe lângă cele 197 aflate în curs de amenajare, în cazul în care situaţia o va impune. La Cluj este internat şi unul dintre pacienţii la care virusul a fost confirmat.
Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că la nivelul judeţului se află peste 500 de persoane autoizolate la domiciliu.
„În momentul de faţă sunt 521 de persoane autoizolate la domiciliu în judeţul Cluj. Toate acestea sunt asimptomatice și provin din zonele de risc din Italia, din Bergamo şi Treviso. O veste bună e că au ajuns la Cluj kiturile pentru testarea coronavirus. Am mai avut 14 persoane cu simptomatologie respiratorie ușoară care, conform procedurilor, au fost investigate, iar rezultatele sunt negative în toate cazurile.
Zborurile dinspre Italia, din Bergamo și Treviso, totalizează estimativ, pe săptămână, un număr de aproximativ 1.200 de pasageri. Tuturor acestora li se aplică procedura normală deja în astfel de cazuri. Ne bazăm foarte mult pe responsabilitatea civică a celor care vin și declară niște informații, iar aceasta nu exonerează persoanele în cauză de o eventuală răspundere chiar penală cu privire la informațiile pe care le dau, și vorbesc despre falsul în declarații.
Avem identificate 6 locaţii în judeţ cu 197 de locuri pentru carantină pentru persoanele care vin din zonele închise din Italia şi suntem în curs de pregătire a altor 100 de locuri, în cazul în care situaţia o va impune. Comitetul județean pentru situații de urgență este în permanentă comunicare cu toate instituțiile implicate pentru informarea corectă și în timp real cu privire la tot ceea ce se întâmplă.”, a spus Mircea Abrudean.
Spitalul de Infecțioase a mai testat alte 14 persoane suspecte
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Violeta Briciu, a declarat la rândul său că în cadrul unităţii medicale au mai fost internate în ultima perioadă 14 persoane cu simptomatologie uşoară, rezultatele fiind negative pentru coronavirus.
”Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj este pregătit să preia pacienții care se prezintă cu suspiciuni de infecție cu coronavirus din regiunile cu risc. Suntem pregătiți atât din punct de vedere al posibilității de diagnostic, unul molecular, care implică o procedură complexă, laborioasă, cu timp lung de lucru, dar și din punct de vedere al circuitelor pe care le-am realizat în spital. Astfel, am separat complet circuitul în care se prezintă pacientul cu această simptomatologie de circuitul în care avem pacienți cu altă patologie infecțioasă, avem secție clinică dedicată, cu personal dedicat, pentru îngrijirea, testarea acestor pacienți. Nu avem probleme cu echipamentul de protecție cel puțin pe următoarele două luni, avem stocul asigurat și promisiuni de la furnizori pentru a continua procesele de achiziții ale acestui echipament de protecție.
În prezent avem o capacitate de testare a 100 de pacienți, urmează să mai primim astfel de kituri. Metoda a fost validată și a fost un punct extrem de important în punerea la punct a unei noi metode de diagnostic de laborator. Nu vorbim despre teste rapide, vorbim despre teste de diagnostic ale mediului viral, care presupun extracții ale produsului viral trimis spre analiză, o analiză a unei secvențe de structură a acestui virus, vorbim de teste de detecție a anticorpilor etc.”, a subliniat Violeta Briciu.
Pasageri necooperanți
La rândul său, Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Publică a județului Cluj, a declarat că reprezentanții instuției întâmpină unele dificultăți cu pasageri sosiți la Cluj din Italia.
”Înregistrăm o scădere a traficului de pasageri dinspre Italia spre Cluj. Dacă la primul zbor am avut 136 de pasageri și la al doilea 184, aseară nu am avut mai mult de 70 de pasageri în aeronava venită din zona de risc. Din păcate, nu toți pasagerii sunt cooperanți, se manifestă o tensiune în momentul în care li se ia temperatura și când le spunem ce trebuie să facă pe mai departe, atunci când îi întrebăm dacă au beneficiat de asistență medicală în Italia, pe ce perioadă a stat acolo, dacă au avut contacte cu persoane suspecte de infecție și așamai departe. Odată aceste momente trecute, este foarte important modul de izolare la domiciliu, să înțeleagă ca dacă nu sunt singuri, toți cei cu care intră în contact rămân și ei izolați timp de 14 zile de la data părăsirii zonei de risc.
E foarte important de precizat că se izolează la domiciliu doar acele persoane asimptomatice care vin din zonele de risc. Cei care vin din Italia, dar nu din zone de risc, sunt doar luați în evidență prin acele chestionare și nu se izolează, își duc viața lor normală.”, a mai spus șeful DSP Cluj.