Au mai rămas trei zile în care tinerii se pot înscrie la 3 Day Startup Cluj-Napoca

Studenții, masteranzii sau doctoranzii se pot înscrie, în mod gratuit, până vineri, 31 octombrie, la 3 Day Startup Cluj-Napoca. Cei care doresc să aplice trebuie să fie interesați de anteprenoriat, să aibă idei și dorință de a le transforma în realitate.

 

Tinerii sunt așteptați în weekendul 14-15 noiembrie, la Complexul Studențesc Observator, să întâlnească alți tineri curioși și dinamici din toate universitățile clujene plus mentori de excepție, ca să își verifice ideile și să le ducă mai departe împreună. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac aici

 

Experiena 3 Day Startup înseamnă 49 milioane de dolari atrase în investiții în ultimii cinci ani, pentru 79 de startupuri de pe cinci continente. La asta se adaugă organizarea 3DS în premieră, în Europa Centrală și de Est, de către Research for Industry, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Scopul 3 Day Startup este să adune cele mai dinamice minți antepronoriale din comunitatea academică a orașului.

Dintre cei care vor aplica, doar 45 de tineri vor fi selectați și își vor prezenta ideile, vor forma echipe, vor valida strategiile și vor prezenta pitch-ul în fața unor investitori. Sunt așteptați să aplice tinerii cu pregătire în științe, inginerie, design, management sau drept.

 

Mentorii evenimentului sunt: Jennifer Austin, Managing Director Spherik Accelerator, Andrei Barabaș, Fondator Barandi Solutions, CEO & Cofondator ShareYourCart, Peter Barta, CEA Fundația Post Privatizare, Călin Biriș, Digital Director Loopaa Marketing Agency, CEA Negru pe Alb, Adrian Gheară, Tech Startup Advisor & Investor, cofondator Neobyte Solutions, Andrei Pitis, președinte ANIS& cofondator TechAngels, Andrei Roth, GM Recognos Romania, Owner Gecko Strategic Services, Mircea Vădan, confonder ZenQ.co.

 

3 Day Startup a fost înființat în 2008 la The University of Texas at Austin, de unde s-a răspândit cu succes în cele mai prestigioase universități din lume (MIT, Harvard, Brown, Cornell). Misiunea 3 Day Startup este să încurajeze dezvoltarea startup-urilor de către tinerii din mediul academic și să stimuleze capacitățile anteprenoriale în rândul comunităților studențești și academice.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu