Asociaţia Produs de Cluj la Săptămâna Verde de la Berlin
Asociaţia Produs de Cluj va participa cu stand propriu şi la ediţia din acest an a Grune Woche, Expoziția pentru industrie alimentară, agricultură și horticultură, Săptămâna Verde, de la Berlin.
Evenimentul se va desfăşura între 15 şi 24 ianuarie 2016, organizaţia clujeană participând la acest târg la invitaţia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a Camerei de Comeț și Industrie Româno-Germană.
Pentru Asociaţia Produs de Cluj este a doua participare consecutivă cu stand propriu, fiind singura organizaţie de profil din România care are şansa de a prezenta publicului berlinez produsele realizate de clujeni.
Spre deosebire de anul trecut, când au participat doar întreprinzători din domeniul apiculturii şi ai produselor realizate pe bază de lavandă, în 2016 la Berlin vor fi expuse şi produse de artizanat. Astfel, la Berlin vor fi prezentate mierea de albine şi produsele apicole realizate pe bază de miere, polen şi propolis, produse care s-au bucurat de succes şi în urmă cu un an, realizate de Stupina Dapis Transilvania şi cea a familiei Sătmar din Chiuieşti.
De asemenea, la Săptămâna Verde va participa Gabriela Culda, cea care deţine brandul Lavanda de Cluj, cu produse pe bază de lavandă care au fost la mare căutare la ediţia din 2015.
Pentru a da un plus de culoare standului Asociaţiei Produs de Cluj, la eveniment vor fi prezenţi doi artizani, Iulia şi Ioan Morar, care vor expune costume populare din zona Clujului şi a Munţilor Apuseni, precum şi obiecte decorative sculptate în lemn.
Grune Woche este cea mai importantă expoziţie din Europa în domeniul industriei alimentare şi agriculturii. Desfăşurată pe o suprafaţă de 125 de mii de metri pătraţi, cu peste 1700 de expozanţi din 70 de ţări, această manifestare este considerată a fi o bună oportunitate nu doar pentru vânzare, ci şi pentru promovarea produselor şi stabilirea de noi contacte de afaceri.