„Aproape vs. Departe”, cea mai nouă expoziție semnată de Eva Dolha, va fi găzduită de The Cosmic House
The Cosmic House, cel mai nou spațiu cultural și artistic din Cluj, și Mendel Collective găzduiesc expoziția de pictură „Aproape vs. Departe”, semnată de Eva Dolha și curatoriată de către regizorul Cătălin Bocîrnea.
Expoziția va putea fi vizitată la galeriile din str. General Eremia Grigorescu nr. 106, începând din data de 13 noiembrie, de la ora 19:00, și va fi deschisă publicului până în data de 21 noiembrie 2021. Parte dintre lucrările Evei Dolha au mai fost expuse în Cluj-Napoca în alte două etape succesive, anterioare acestui eveniment.
De această dată, organizatorii propun „vernisare dinamică” concepută de regizorul Cătălin Bocîrnea și va cuprinde un performing al cuvintelor, menite să definească percepțiile intime, pe care picturile Evei Dolha le-a insuflat sensibilității profesorului Dorel Găină.
Profesorul, în calitatea sa de artist vizual al fotografiei, va pătrunde „de mână” cu spectatorul, în universul intim al lucrărilor, dar și în universul intim al percepțiilor spectatorilor, cu privirea sa iscoditoare de fotograf-portretist. Instanța performativă susținută de prof. Dorel Găină se va desfășura într-un cadru intim, „oneto-one”, cu respectarea măsurilor restrictive sanitare specifice perioadei pandemice.
La eveniment va participa și actrița Cătălina Nichitin care va consemna videografic întregul parcurs, din unghiul de vedere al spectatorului, pentru o sondare imersivă, ulterioară, ce va avea valoarea unei documentări vizuale a întregului demers.
Întregirea cadrului spectacular se va face prin inserarea unui soundscape (text-muzică) conceput și prelucrat de către muzicianul Micha Mendel, cunoscut publicului cu numele de scenă Men-D. Ilustrația sonoră va integra și va pune în relație imediată, în timp real, inserții ale exprimării în cuvinte ale vizitatorilor.
„Aproape vs. Departe” versiunea Mendel Collective/ The Cosmic House este un proiect transgenerational, care va reuni o sută șaizeci dintre lucrările Evei Dolha și în care artiști din generații diferite, școli diferite și mentalități diferite, aflate la decade-distanță, vor opera mijloace performative integrate dinamic și menite să creeze o punte între generații, între „Aproape” și „Departe”.
Eva Dolha a început să picteze pe când avea 54 de ani, iar doi ani mai târziu, în 2010, dădea exament de admitere la Universitatea de Arte Plastice din Cluj şi devenea studentă. Așa a început aventura în lumea simezelor a Evei Dolha, pictoriţa care între timp a reuşit să aibă propriile expoziţii în ţară şi în străinătate şi să devină un model pentru artişti mult mai tineri.