Aproape 2.500 de aplicaţii în doar două ore. De Bank Friday Banca Transilvania suplimentează oferta

Banca Transilvania a lansat astăzi, 28 noiembrie, de Black Friday, o campanie online proprie, Bank Friday, derulată între orele 9:00 şi 20:00. În decurs de două ore de la anunţarea promoţiei, s-au înregistrat aproape 2.500 de aplicaţii, creditele IMM fiind epuizate în 15 minute. Împrumuturile Practic BT şi Creditele imobiliare sunt sold out. BT a suplimentat deja „stocurile” ofertei, având în vedere cererea foarte ridicată.

Campania cuprinde șapte produse BT, destinate atât persoanelor fizice cât și IMM-urilor, cu oferte promoționale, și anume: credite, depozite, cardul de cumpărături STAR Forte, asigurări, BT24 Internet Banking și Mobile Banking, respectiv credite și pachete IZI/ IZI+.

În primele două ore ale campaniei s-au întregistrat aproape 2.500 de aplicații pentru următaorele produse: Credite Practic BT ( Sold out, 450 de aplicaţii online), Credite imobiliare (Sold out, 150 de aplicaţii online), Aplicații pentru BT 24 Internet și Mobile Banking (600 de aplicaţii online), Carduri STAR Forte (326 de aplicaţii online), Depozite 6 luni (210 aplicaţii online), Credite IMM (184 de aplicaţii online), Pachete IZI si IZI+ pentru IMM (176 de aplicaţii online), Asigurări Aegon (143 de aplicaţii online) și Depozite Kid cont (123 de aplicaţii online).

Bank Friday este un concept marca Banca Transilvania, lansat în premieră în acest an.

Distribuie:

Postaţi un comentariu