Aproape 18.000 de candidaţi înscrişi la UBB
Aproape 18.000 de candidați și-au depus dosarele de admitere la Universitatea „Babeș-Bolyai”. În total, au fost depuse peste 13.200 de dosare pentru învățământul cu frecvență (IF) şi peste 900 de candidaţi s-au înscris la forma de învâţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. La nivel master și-au depus candidatura peste 3.500 de studenți licențiați.
Cele mai multe dosare depuse la învăţământ la zi, nivel licență, au fost înregistrate la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor– 2.366 de dosare depuse pentru cele 659 de locuri bugetate scoase la concurs, iar la specializarea Informatică Economică s-au înscris 626 de candidați pentru cele 45 de locuri fără plată (13, 9 candidați/loc bugetat), la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie – 556 candidați pentru 70 de locuri bugetate (7, 94 candidați/loc bugetat), la Facultatea de Litere, specializarea Limba şi literatura Engleză – 316 candidați pentru 44 de locuri bugetate (7, 18 candidați/loc bugetat), la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială – 153 de candidați pentru 26 de locuri bugetate (5, 42 candidați/loc bugetat).
Calendarul admiterii cuprinde în continuare afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile, urmând ca rezultatele finale ale procesului de admitere să fie afişate până în data de 31 iulie 2016, pe site-ul fiecărei facultăţi.