Analiză. Europarlamentarii se votează la sat

Mai sunt câteva zile până la duminica votului şi putem vorbi de câteva certitudini. Participarea la vot va fi redusă, foarte probabil sub 30 la sută, şi votul nu va reflecta opinia românilor în privinţa chestiunilor de interes european, ci va fi votul de încurajare pentru fiecare partid dat de electoratul captiv.

Prezenţa la vot la europarlamentare a fost scăzută în 2007, 29, 4 la sută, şi a mai scăzut în 2009 la 27, 6 la sută. Dacă luăm în calcul şi paradoxul faptului că numărul celor înscrişi pe listele electorale în 2014 a crescut cu aproape 100.000 faţă de 2009, estimări optimiste legate de procentul votanţilor de duminică nu prea sunt. O consolare o oferă  realitatea faptului că că nici în alte ţări europene nu se înghesuie oamenii la urne. Dacă, în 1979, europenii votau în procent de aproape 70 la sută, după 40 de ani, procentul lor scădea aproape la jumătate. (Luând în calcul faptul ireal că pe listele de vot din România numărul alegătorilor este aproape egal cu cel al populaţiei ţării, precum şi prezumţia că cel puţin două milioane de migranţi români nu votează, procentul de 30 la sută nu e chiar rău, în ton cu alte ţări din Europa de Est).

Explicaţiile pentru prezenţa scăzută la vot sunt multiple, potrivit sociologului Hermann Schmitt: cetăţenii resimt faptul că influenţa votului lor asupra componenţei finale a Parlamentului European este foarte mică, partidele politice investesc mai puţin în campaniile europarlamentare decât în cele naţionale, candidaţii nu provin din prima linie a partidelor politice, iar alegătorii au un nivel scăzut de cunoştinţe cu privire la Parlamentul European.

În cazul României, absenţa aproape în totalitate a preocupării pentru informarea cetăţenilor pe teme europene, precum şi creşterea accentuată a euroscepticismului sunt factori agravanţi, care conduc la scăderea mizei alegerilor pentru Parlamentul European, percepute drept alegeri naţionale de rangul doi. În context, experienţa alegerilor trecute arată că ne putem aştepta ca nivelul redus de mobilizare din partea partidelor politice în alegerile europarlamentare să determine o pondere mai mare votului susţinătorilor ritualici (cei care votează sistematic cu acelaşi partid politic, indiferent de performanţa acestuia). Prezenţa scăzută la vot ar favoriza astfel partidele cu electorat tradiţional, PSD, PNL şi PDL, şi ar dezavantaja noile formaţiuni, îndeosebi cea prezidenţială condusă de Elena Udrea. PSD-ul este în plus avantajat de faptul că, prin tradiţie, la europarlamentare se votează cu precădere în zonele rurale (probabil e vorba de implicarea primarilor şi mai puţin de aspiraţia sătenilor de a avea un cuvânt de spus în politicile comunitare agricole).

Alegerile de duminică aduc şi prezenţa, în premieră, a unui candidat independent cu şanse de reuşită prin forţe proprii. Doi independenţi au fost aleşi în 2009, Elena Băsescu şi Laszlo Tokes, amândoi însă cu sprijin partinic. Mircea Diaconu nu este acum în aceeaşi situaţie, fiind foarte aproape de a fi ales, cu menţiunea că este şi el dezavantajat de apatia la vot a orăşenilor. Interesant va fi de urmarit cum se vor mobiliza cultele pentru a-i sprijini pe cei doi candidaţi care se revendică drept apărători ai familiei din perspectivă religioasă, Pericle Iulian  Capsali, creştin ortodox şi Peter Costea, baptist.

Mai este de ramarcat că sondajele dau extrem de improbabilă trecerea pragului electoral de către partile populiste şi de extremă dreapta, la fel cum s-a întâmplat în 2007. În 2009, când PRM s-a întregit cu partidul lui Gigi Becali, extremiştii au trimis trei reprezentanţi în Parlamentul European.