Alocații mai mari pentru copii, compensarea medicamentelor și pensii suplimentate, de la 1 ianuarie

Foto: Transilvania Reporter

Prima zi din noul an aduce pensii și alocații mai mari pentru copii, dar și o compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.429 de lei.

Astfel, punctul de pensie crește cu 10%, la 1.586 lei, iar pensia socială minimă garantată devine indemnizație socială pentru pensionari. Suma va fi de 1.000 lei de la 1 ianuarie 2022, în creștere cu 200 lei.

În plus, statul acordă un ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, începând cu luna ianuarie a noului an. Ajutorul financiar să nu se ia, însă, în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie.

De asemenea, s-a mărit pragul pentru compensarea medicamentelor pentru pensionarii care au venituri sub 1.429 lei/lună. Astfel, pensionarii pot beneficia de la 1 ianuarie 2022 de compensarea medicamentelor cu 90%.

Și tot de la 1 ianuarie 2022 se majorează la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

De asemenea, crește la 600 de lei și alocația pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Totodată, copiii cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Distribuie:

Postaţi un comentariu