A început etapa a doua a vaccinării anti-CoViD. Proaspăt vaccinat, președintele Iohannis le recomandă tuturor să facă acest lucru

 

Vineri dimineața a începutu cea de-a doua etapă de vaccinare anti-CoViD. Această etapă vizează populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Din categoria celor cu grad ridicat de risc fac parte adulţii cu vârsta peste 65 de ani, precum şi persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate.

Conform Comitetului naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-CoViD, în conformitate cu dovezile ştiinţifice actuale, în categoria „boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni:

  • diabet zaharat
  • obezitate
  • alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • afecţiuni cardiovasculare
  • afecţiuni renale
  • afecţiuni oncologice
  • afecţiuni pulmonare
  • afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • afecţiuni hepatice moderate/severe
  • afecţiuni autoimune
  • imunodepresii severe: pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Tot în această etapă vor fi imunizaţi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale:

  • personal cheie pentru funcţionarea instituţiilor statului (Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora);
  • personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti;
  • personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuţie şi comercializare a alimentelor de bază (panificaţie, lactate, carne, fructe şi legume); uzine de apă, epurare, transport şi distribuţie apă; centrale electrice, producţie, transport şi distribuţie curent electric; unităţi de producţie, transport şi distribuţie gaze; unităţi de producţie, transport şi distribuţie combustibili lichizi şi solizi; unităţi de producţie, transport şi distribuţie medicamente şi materiale sanitare; transport de persoane şi mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile şi militare, porturi esenţiale; comunicaţii (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Radio şi Televiziune naţionale); personalul din unităţile de învăţământ şi creşe; personalul poştal şi din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unităţi medicale); personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor.

Îndemn prezidențial

Vineri dimineața s-a vaccinat public președintele Iohannis, dând astfel startul celei de-a doua campanii de vaccinare anti-CoViD. El a declarat jurnaliștilor că vaccinul nu doare, este sigur și eficient și le-a recomandat tuturor românilor să se vaccineze. „Vaccinarea împreună cu respectarea măsurilor de restricție ne vor scoate din pandemie”, a spus președintele.

Distribuie:

Postaţi un comentariu