A apărut prima carte de specialitate dedicată cineastului Janovics
La începutul secolului XX, străzile Clujului și localitățile din împrejurimi au devenit studiouri de filmare. Sub coordonarea regizorului de teatru Jenő Janovics, producția locală de film mut însumează peste 60 de titluri despre care se cunosc informații, unele realizate de viitorii regizori de talie internațională Michael Curtiz și Alexander Korda. În ultimii ani, publicul larg a putut viziona filmele păstrate în cadrul unor proiecții speciale, iar Festivalul Internațional de Film Transilvania i-a dedicat artistului o expoziție. În 2014, a fost publicat volumul Janovics – creatorul Hollywood-ului transilvan, o lucrare generalistă despre activitatea în teatru și film a artistului.
La aceste evenimente, se adaugă acum apariția cărții de specialitate Janovics – Cineast în generația 1900. Conform autoarei Delia Enyedi, lector la Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș Bolyai, contribuția originală a lucrării constă „în primul rând, în prelucrarea, în premieră, a unor documente de arhivă care demonstrează apartenența lui Janovics la excepționala generație maghiară de la 1900, ceea ce explică implicarea și excelența lui în domenii conexe. În al doilea rând, mi-am propus să depășesc constatarea că a existat o producție cinematografică clujeană în epocă, prin intermediul unor studii de caz care ne permit să stabilim statutul filmelor mute clujene în istoria cinemaului mondial.”
Cartea poate fi descărcată gratuit de pe site-ul editurii Presa Universitară Clujeană și va putea fi achiziționată în format tipărit din Librăria UBB.