37 de invenții poloneze vor fi prezentate la Salonul Pro Invent 2015
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca organizează în perioada 25 – 27 martie 2015, cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii „Pro Invent”.
Marcă înregistrată a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, salonul reuneşte peste 60 de entități, universități, institute, centre și stațiuni de cercetare, firme, asociații ale inventatorilor, persoane fizice din țară și din străinătate. Cele peste 350 de invenţii înscrise pentru jurizare acoperă variate domenii ale ştiinţei şi tehnicii.
În premieră, la această ediţie Proinvent, o secţiune specială este dedicată inventicii poloneze. Sub egida Institutului Polonez se prezintă o selecţie de 37 invenţii recente, cu potenţial demonstrat de aplicare. Expoziţia a fost pregătită de cele mai prestigioase instituţii poloneze din domeniu: Academia de Ştiinţe, Organizaţia Principală de Tehnică, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Asociaţia Inventatorilor şi Raţionalizatorilor Polonezi. Invenţiile alese pentru expoziţie au fost propuse de către institute de cercetare şi universităţi tehnice din Polonia, iar criteriile de selecţie au fost valoarea științifică a proiectelor, dar şi utilitatea lor universală şi practică.
Pe parcursul celor trei zile ale salonului vor avea loc lansări de carte, prezentări, întâlniri ale inventatorilor cu potențiali utilizatori. Salonul este deschis vizitatorilor în intervalul orar 10 :00 – 18 :00 în zilele de 25 şi 26 martie, iar în 27 martie între orele 10 :00 – 14 :00.
Salonul Pro Invent se va desfășura în sediul UTCN situat pe Bd. Muncii nr. 103-105.