10.000 de locuri de muncă pregătite la bursă pentru tinerii absolvenţi
81 de Agenţii Judeţene de Ocupare a Forţei de MUncă organizează în 27 septembrie bursa pentru absolvenţi. Potrivit datelor comunicate de ANOFM au fost contactaţi 19.214 agenţi economici, 970 dintre aceştia anuntându-şi participarea.
Până astăzi au fost centralizate 9.873 locurilor de muncă, ce vor fi oferite în cadrul bursei, din care : 871 oferte de locuri de muncă pentru absolvenţii de studii superioare, 15 oferte de locuri de muncă pentru absolvenţii benefiari de prevederii Legii 116/2002, 1 ofertă de loc de muncă pentru absolvenţii persoane cu dizabilităţi.
Principalele domenii în care sunt aceste joburi disponibile sunt: fabricare articolelor de îmbrăcăminte – 1610 locuri de muncă, construcţii de clădiri – 707 locuri de muncă, activităţi de investigaţii şi protecţie – 487 locuri de muncă, comerţ cu amănuntul – 468 locuri de muncă, fabricarea produselor textile – 388 locuri de muncă, activităţi de servicii privind forţa de muncă – 380 locuri de muncă, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii – 288 locuri de muncă, activităţi de secretariat – 286 locuri de muncă, tăbăcirea si finisarea pieilor – 251 locuri de muncă, industria alimentară – 239 locuri de muncă, comerţ cu ridicata – 230 locuri de muncă şi industria construcţiilor metalice – 221 locuri de muncă.
Cele mai multe locuri pentru absolvenţilor fără studii superioare sunt în următoarele meserii: operator confecţioner industrial imbrăcăminte – 843 locuri de muncă, confecţioner asamblor articole textile – 614 locuri de muncă, agent pază şi securitate – 425 locuri de muncă, agent asigurare – 329 locuri de muncă, agent vânzari – 277 locuri de muncă, lucrător comercial – 210 locuri de muncă, lăcătuş – 201 locuri de muncă, agent servicii client – 174 locuri de muncă, sudor –150 locuri de muncă.
Principalele meserii aferente locurilor de muncă oferite absolvenţilor cu studii superioare sunt: consilier asigurări – 100 locuri de muncă, consilier financiar – 39 locuri de muncă, agent asigurare – 29 locuri de muncă, proiectant – 27 locuri de muncă, programator – 25 locuri de muncă dar şi 261 locuri de muncă pentru ingineri în diferite ramuri de activitate.
Cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt disponibile în judeţele : Bucureşti – 2127 , Buzău – 539, Arad – 510, Iaşi – 462, Bacău – 420 şi Cluj – 404.