1 aprilie, sărbătoarea păsărilor

Atunci când spunem 1 Aprilie, cei mai mulţi dintre noi se gândesc la ziua păcălelilor. Există, însă, o comunitate aparte, pentru care această zi înseamnă altceva; iubitorii de păsări şi ornitologii marchează pe 1 aprilie Ziua Internaţională a Păsărilor. Este o zi în care se trag semnale de alarmă şi se atrage atenţia asupra importanţei înaripatelor în ecosistemul planetei.

Protejarea păsărilor

Se pare că una dintre cele mai timpurii măsuri de protecţie a păsărilor a fost luată în timpul domniei lui Henric al VIII-lea în Anglia. În 1534 a fost emis un act care susţinea “viaţa păsărilor sălbatice”, prin protejarea ouălor de stârci, lopătari sau dropii. În secolele 18 şi 19, alte ţări, precum Olanda şi Germania, au emis o serie de legi ce protejau anumite specii de păsări.

La 19 martie 1902 a fost semnată la Paris o Convenţie Internaţională pentru protecţia păsărilor utile pentru agricultură, de către reprezentanţii a 13 ţări europene, fiind primul act prin care erau protejate păsările. Convenţia a fost ratificată la 6 decembrie 1905 şi a intrat în vigoare la 1 aprilie 1906. La 18 octombrie 1950, tot la Paris, a fost semnată o altă Convenţie internaţională privind protecţia păsărilor, care a înlocuit documentul precedent.

Această zi este marcată anual, în cadrul programului UNESCO “Omul şi biosfera”, iar data la care este celebrată nu este întâmplătoare – tot în această perioadă are loc migrarea păsărilor. Iar acest eveniment cu o istorie centenară vine cu scopul clar de a educa noua generaţie să iubească şi să îngrijească păsările sălbatice.

Apoi, prima lege a Uniunii Europene cu privire la protecţia naturii s-a numit Directiva „Păsări” şi va sărbători 38 de ani de la adoptare pe 2 aprilie 2017. Directiva „Păsări” a avut un rol major în stoparea declinului câtorva dintre cele mai ameninţate păsări din Europa, în special prin reţeaua ariilor cu protecţie specială (SPA – Special Protection Areas).

Directiva Păsări

Directiva 79/409/CEE, numită şi Directiva Păsări, (actualizată prin Directiva 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009) a venit ca răspuns la creşterea îngrijorării cu privire la declinul populaţiilor de păsări sălbatice din Europa. Este cea mai veche lege comunitară referitoare la mediu şi una dintre cele mai importante, prin care se creează un sistem complet de protecţie pentru toate speciile de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural în UE. Directiva a însemnat şi recunoaşterea faptului că păsările sălbatice, dintre care multe migratoare, reprezintă o moştenire comună a statelor membre şi că pentru conservarea lor eficientă este necesară cooperarea la nivel european.

Directiva recunoaşte faptul că distrugerea şi degradarea habitatelor sunt cele mai grave ameninţări pe care le întâmpină conservarea păsărilor salbatice şi pune mare accent pe protecţia habitatelor pentru speciile pe cale de dispariţie, precum şi pentru cele migratoare. Începând cu anul 1994, toate SPA-urile (Special Protection Areas) formează o parte integrantă a reţelei ecologice Natura 2000.
Directiva Păsări interzice activităţile care ameninţă în mod direct păsările (omorârea sau capturarea intenţionată, distrugerea cuiburilor şi luarea ouălor) şi activităţile asociate acestora (comerţul de păsări vii sau moarte), cu câteva excepţii. Vânătoarea este recunoscută ca fiind o activitate legitimă, dar care trebuie gestionată sustenabil – şi include cerinţa ca păsările să nu fie vânate în perioadele de cea mai mare vulnerabilitate, cum ar fi migraţia cu scopul revenirii în zonele de cuibărit, reproducerea şi creşterea puilor. Sunt în afara legii toate formele de ucidere neselectivă şi pe scară largă a păsărilor.

Păsările din România

Şi în România este marcată Ziua Păsărilor, încă din perioada dintre cele două războaie mondiale, atunci când era sărbătorită mai ales în şcoli. Elevii instalau în acea zi sau în duminica apropiată cuiburi artificiale, pe care le construiau încă din timpul iernii.

Din 1993, Societatea Ornitologică Română a stimulat profesorii de biologie să reînvie această zi tradiţională a păsărilor. Din 1994, Ziua Păsărilor este sărbătorită în fiecare an în România.

Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează şi coordonează în această zi diverse evenimente, pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa dispariţiei speciilor. SOR monitorizează populaţiile de păsări sălbatice şi face eforturi constante şi active pentru protejarea habitatelor acestora şi pentru protecţia mediului înconjurător în general. Activităţile societăţii au rolul de a informa publicul şi de a influenţa obiceiurile acestuia, în scopul biodiversităţii şi vieţii în general.

Potrivit www.birdlife.org, în România 16 specii sunt considerate ameninţate sau periclitate în prezent, iar 13 sunt „vulnerabile”. În total, ţara noastră adăposteşte 324 de specii, se mai arată pe site. Între acestea, 279 sunt migratoare.

Cea mai întinsă rezervaţie de interes ornitologic din ţara noastră este Delta Dunării, care adăposteşte aproximativ 81% din avifauna României. Totodată, aici vin să cuibărească 81 specii şi este locul de tranzit pentru alte 60 de specii.

O parte dintre aceste păsări sunt sedentare: pescăruşul, stârcul, cufundacul, lopătarul, fluierarul, stăncuţa, vulturul codalb, şoimul dunărean, vânturelul, lişiţa, găinuşa de apă, porumbelul de scorbură, califarul alb, corcodelul, cioara, ciocănitoarea, guguştiucul, piţigoiul, vrabia. Dintre cele migratoare, site-ul info-delta.ro aminteşte: egreta mare, raţa roşie, lebăda, cormoranul mare, hoitarul alb migrează din Asia; lebăda de iarnă, fluierarul negru, becatina, huhurezul mare, raţa sălbatică migrează din regiunea siberiană; din zona sudică vin pelicanul comun şi pelicanul creţ, raţa cu ciuf, barza albă, cocorul, lăstunul de mal, gâsca cu piept roşu, sitarul, raţa cu cap negru.

Cum putem ocroti păsările

Potrivit statisticilor oficiale, aproape 12% din cele peste 10.000 de specii de păsări din lume sunt în pericol să dispară în următorul secol, iar supravieţuirea lor depinde de sprijinul pe care toţi oamenii planetei trebuie să-l acorde măsurilor de conservare şi protejare a păsărilor.

În termenii actuali ai protecţiei naturii, a ocroti păsările înseamnă a păstra nealterate caracteristicile mediului natural, cu tot ceea ce implică această definiţie: reducerea şi eliminarea poluării apei, a solului şi a aerului, diminuarea cantităţii de pesticide utilizate în agricultură şi silvicultură, refacerea unor habitate (păduri, mlaştini, pajişti) într-o formă cât mai apropiată de cea naturală, diminuarea sau eliminarea acţiunilor umane exercitate direct asupra păsărilor (capturare cu capcane, vânătoarea, distrugerea cuiburilor).

Se cunoaşte faptul că unele specii de păsări care în trecut erau dependente de un anumit tip de habitat au dispărut, iar altele au încercat să se adapteze la medii noi de viaţă, profund modificate sau la unele nou-create de om. Pe de altă parte, oamenii au posibilitatea de a ajuta păsările, asigurându-le condiţii de cuibărit şi de hrănire, iar acest lucru se poate face oriunde, atât în rezervaţii naturale, cât şi în grădini sau în parcuri.

Inspiraţie pentru artă

Zborul, cântecul şi frumuseţea păsărilor au fost sursă de inspiraţie pentru cântăreţi, pictori, scriitori, filme şi chiar şi pentru construcţia avioanelor. Au fost ilustrate în artă încă din preistorie, fiind prezente în cele mai vechi picturi din peşteri. Sunt prezente în mituri şi legende, în folclorul popular şi în credinţele înaintaşilor noştri. Unele specii au căpătat conotaţii speciale: bufniţa este simbolul înţelepciunii în Europa, dar în alte părţi ale lumii este asociată cu vrăjitoria şi chiar cu moartea. Porumbelul alb cu crenguţa în cioc este un binecunoscut simbol al păcii.

Se spune că, în “Simfonia Pastorală”, Beethoven a încercat transpunerea pe note a cântecului privighetorii, cucului şi pitpalacului. Şi Vivaldi ar fi fost inspirat de cântecul păsărilor.

Unul dintre cele mai celebre filme din istorie este „Păsări” (1963), regizat de Alfred Hitchcock şi bazat pe povestirea cu acelaşi nume a scriitoarei Daphne du Maurier.

Iar unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite filme ale anilor ’80 se numea „Pasărea Spin” şi includea o legendă tulburătoare şi plină de semnificaţii: „Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viaţă, mai dulce decât orice altă vietate de pe faţa pământului. Din momentul în care îşi părăseşte cuibul, caută un copac cu spini şi nu-şi găseşte odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung şi cel mai ascuţit. Si, în extazul morţii, ea se înalţă deasupra propriei agonii, scoţând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei. Un cântec al cărui preţ suprem este însăşi existenţa. Întreaga lume înmărmureşte ascultându-l şi Dumnezeu, în Paradisul său, zâmbeşte. Pentru că ceea ce este mai bun în viaţa noastră se obţine cu preţul unei dureri existenţiale or, cel puţin, aşa spune legenda…”.

 

 [stextbox id=”custom”]

Curiozităţi despre păsări

– Albatroşii pot să doarmă în timp ce zboară cu viteze de până la 40 de kilometri pe oră.

– Prima pasăre domesticită a fost gâsca.

– Măcăitul raţei nu are ecou, un fapt pe care nici cercetătorii nu-l pot explica.

– Lebăda sălbatică din Islanda are un cântec excepţional, plin de forţă şi muzicalitate. Ea este singura pasăre din neamul lebedelor, gâştelor şi raţelor sălbatice înzestrată cu acest talent.

– Potârnichea trăieşte în perechi, iar masculul îi este credincios “soţiei”. La fel, ciorile şi corbii se împerechează pe viaţă.  

– Bufniţele îşi răsucesc capul aproape circular, întrucât nu-şi pot mişca ochii. Ochii lor nu sunt rotunzi, ci tubulari. Bufniţele sunt singurele păsări care pot distinge culoarea albastră.

– Pasărea-liră este o imitatoare neîntrecută şi poate reproduce lătratul câinelui, hohote de râs, ţipete de copii şi cântecele altor păsări;

– Pasărea-călugăr, mare cât un cocostârc, îşi face un un cuib înalt de un metru, cu un diametru de 2 metri.

– Pescăruşul albastru este cea mai răbdătoare pasăre: stă ore în şir la pândă cu privirea ţintă pe luciul apei, iar dacă nu prinde peştişorul din prima încercare, se ia după el, înot, servindu-se de aripi ca de lopeţi.

– Pupăza este o pasăre ce poate fi domesticită uşor, ca şi papagalul.

– Ciorile şi corbii sunt considerate de cercetătorii ornitologi drept cele mai inteligente păsări. Sunt mult mai inteligente decât bufniţele şi păsările de pradă, şi mult mai descurcăreţe şi şmechere decât papagalii. Ciorile sunt păsări foarte sociabile, trăind în colonii care pot ajunge la zeci de mii de exemplare.

– Păsările adulte care trăiesc în colonii iau apărarea tuturor puilor.

– Pinguini îşi cresc puii în adevărate grădiniţe, sub supravegherea adulţilor.

– Graurii care nu au pui hrănesc puii din cuiburile vecine.

– Fiecare specie are drumul ei de migraţie, dar toate formează o reţea complicată de linii curbe care pleacă din nord, se apropie între ele, se întretaie şi se opresc acolo unde sunt condiţii bune de trecere şi de hrană.

– Păsările migratoare au ordinea de zbor diferită de la o specie la alta. Cocorii, lebedele zboară în unghi, raţele sălbatice una lângă alta în linie dreaptă, gâştele pe o linie oblică, păsările mici zboară în front larg, iar cele mari în stoluri rotunde.

– Raţele şi gâştele migratoare adesea iau forma literei V în formaţia de zbor. Fiecare pasăre zboară în raza de acţiune a aripilor vecinului din faţă, care, în zbor, formează un vârtej de aer. Cele din faţă au, aşadar, rolul de a ajuta la menţinerea păsărilor din spate în aer, cu scopul de a economisi energie.

[/stextbox]