Peste 1.000 de basarabeni vizitează Clujul în cadrul programului „Cunoaște-ți țara”
Cluj-Napoca va fi casă pentru 1.000 de basarabeni săptămâna aceasta. Acțiunea se înscrie în programul național de înfrățire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Marți, 19 iulie, primele grupuri de basarabeni vor vizita Grădina Botanică, Cetățuia, Catedrala Schimbarea la Față, Obeliscul Carolina, Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail, dar și Dejul, Turda și Arcalia.
„Inima Ardealului, Clujul, este un loc pe care foarte mulți basarabeni doresc să îl cunoască, primim multe solicitări în acest sens. Cel mai probabil acest lucru se datorează faptului că municipiul Cluj-Napoca este una din capitalele istorice ale Transilvaniei, al doilea oraș ca mărime din țară, un exemplu de civilizație și de consens etnic. Aceste realități trebuie cunoscute pentru a servi drept model basarabenilor, pentru a le înfățișa adevărata față a României. Sper ca demersul nostru de a le arăta țara să conducă la conturarea unei majorități unioniste în rândul românilor de peste Prut, astfel încât în 2018 să înfăptuim unirea”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Programul „Cunoaște-ți Țara”, organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, se derulează pe timpul verii și în septembrie. Prin intermediul acestui program, 100.000 de basarabeni vor veni în România. Cazarea în Cluj este asigurată de Universitatea „Babeș-Bolyai”, Seminarul Teologic Ortodox și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
Organizatorii lansează un îndemn către clujeni: să îi întâmpine pe oaspeții din Republica Moldova (nr. tel. – 0740 677 552, persoană de contact – Doina Ostaș, responsabilul local al acțiunii) și să se înfrățească cu aceștia folosind platforma online www.basarabia-acasa.ro.