Comorile Sălajului, în muzeele lumii

Cele mai importante tezaure descoperite pe teritoriul Sălajului nu sunt expuse la muzeul din Zalău ci fac parte din patrimoniul unor mari muzee din Viena, Budapesta şi Bucureşti.

Potrivit lui Dumitru Tamba, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, cel mai vechi tezaur de aur descoperit pe teritoriul României ar fi fost descoperit la Moigrad, în Sălaj, în apropiere de Complexul Arheologic Porolissum. Descoperirea a fost făcută în urmă cu un secol, de către un ţăran care ara în zonă şi care a scos la suprafaţă cu plugul mai multe piese lucitoare. Potrivit lui Tamba, este vorba despre trei idoli din aur masiv, a căror vechime a fost estimată la aproximativ 6.000 de ani. Piesele, cunoscute ca şi „Tezaurul de la Moigrad”, sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Bijuteriile gepizilor

Rezultatele altor două importante descoperiri, făcute de această dată pe Măgura Şimleului, sunt expuse la Viena şi la Budapesta. Tamba spune că cele două descoperiri, făcute la o sută de ani distanţă, vizează, potrivit unor specialişti, acelaşi tezaur de obiectele din aur atribuite aristocraţilor gepizi din secolul al V-lea după Christos. Prima descoperire a fost făcută în jurul anului 1800 de nişte copii care se jucau în zonă şi au văzut ceva strălucitor într-un mal de pământ. La o privire mai atentă, acolo au găsit mai multe medalioane, coliere şi alte obiecte din aur, cele mai multe ajungând până la urmă la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, unde sunt şi astăzi. După aproximativ o sută de ani, piese asemănătoare au fost descoperite din nou în zonă. Acestea fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional Maghiar din Budapesta.

Descoperire mai recentă la Cehei

Subsolul Sălajului şi-a dezvăluit comorile şi ceva mai recent. Dumitru Tamba povesteşte, spre exemplu, că în 1986, doi copii din Cehei care îşi ajutau părinţii la săparea fundaţiei pentru casă, au dat peste 500 de monede, trei brăţări, un colier şi o fibulă de argint, fiind vorba acolo de un tezaur de epocă dacică. Este, cel mai probabil, cel mai valoros tezaur aflat în patrimoniul muzeului din Zalău.

Chiar dacă pentru profani astfel de descoperiri sunt considerate apogeul unei cercetări arheologice, arheologii nu par să fie de aceeaşi părere. „Astfel de descoperiri apar întâmplător. Arheologii nu sunt căutători de comori. O inscripţie care îţi oferă informaţii despre o perioadă întunecată din istoria omenirii este, pentru noi, mult mai preţioasă decât orice obiect din aur”, declară Dumitru Tamba.

 

Idolii de la Moigrad

Povestea ”Tezaurului de la Moigrad” apare și în cartea ” Zece tezaure carpatine”, scrisă de Liviu Mărghitan și publicată în 1988. Tezaurul a fost descoperit în primele zile ale lunii martie 1912, de către un plugar din satul Moigrad, comuna Mirşid, judeţul Sălaj. Descoperirea a fost făcută pe dealul Măgura, 500 metri est de sat.

Aflat la arat, ţăranul a scos la suprafaţă cu brăzdarul plugului, neintenţionat, o bucată lucitoare de metal. Căutând cu atenţie la locul descoperirii piesei, a mai scos la iveală câteva piese metalice. Nu şi-a dat seama ce a descoperit şi nici din ce metal erau făcute piesele, şi anume că erau din aur. Abia seara s-a decis să le ia acasă pentru a le găsi o întrebuinţare, pentru că pe moment a vrut să le abandoneze pe câmp, negăsindu-le nici o utilitate.  Acasă s-a hotărât să vândă piesele şi peste câteva zile a încercat să le comercializeze în târgul de la Zalău, dar nu a găsit aici cumpărător pentru ele. I s-a indicat totuşi să încerce să le vândă muzeului din Cluj-Napoca. Muzeograful din Cluj-Napoca a refuzat iniţial să cumpere tezaurul, a doua zi însă s-a răzgândit şi a cumpărat de la ţăran numai piesele întregi, nu şi pe cele deteriorate. Suma cu care a fost achiziţionat tezaurul a fost derizorie. Piesele deteriorate au rămas în posesia ţăranului s-au pierdut, pentru că acesta le-a aruncat imediat după vânzarea pieselor întregi. Nu a mai fost recuperată niciodată nici o piesă dintre cele deteriorate şi nici până în ziua de azi nu se cunoaşte despre ce fel de artefacte a fost vorba, existând doar presupuneri în acest sens.

Datarea cu mijloace moderne a tezaurului l-a încadrat ca fiind confecţionat în prima jumătate a mileniului IV î. Hr., deci în neolitic (epoca nouă a pietrei), având în consecinţă o vechime de cca. 6.000 ani. Această vechime îl plasează nu numai între cele mai vechi tezaure din ţară, dar şi din lume.

Tezaurul, realizat din aur masiv, e compus din patru piese, singurele care s-au păstrat după descoperirea din anul 1912. Cel mai mare artefact cântăreşte 800 grame, are o înălţime de 31, 4 cm, lăţimea de 24, 1 cm şi grosimea de 0, 2 cm. Se consideră că reprezintă un idol feminin, imaginea Marei Zeiţe Mamă, divinitate a fertilităţii solului, a cărui cult se practica în neolitic în Europa şi Orientul Apropiat. Piesa e realizată dintr-o placă de aur şi are forma aproximativă a unui violoncel. Partea centrală prezintă o perforaţie, iar în extremitatea îngustată sunt amplasate două proeminenţe conice, realizate prin presarea “din spate” a plăcii de aur. Analiza metalografică a arătat că placa de aur e realizată din numeroase foiţe de aur nativ suprapuse, iar prin baterea acestora cu obiect dur, probabil cu un ciocan de piatră, foiţele s-au unit atât de strâns încât acestea par sudate. Suprafaţa acestei piese este foarte fin finisată.