Ziua Mondială a ciocolatei… este în fiecare zi
Ciocolata este atât de populară şi de iubită în toată lumea, încât are mai multe zile în care este sărbătorită. Vorbim despre zilele în care este sărbătorită oficial, la nivel naţional sau internaţional – căci, în rest, „Ziua ciocolatei” este în fiecare zi.
La o simplă căutare pe internet, aflăm că Ziua Internaţională a Ciocolatei este pe 7 iulie. Dar este şi pe 11 iulie, pe alte site-uri. Altundeva vedem că februarie este „Luna Iubitorilor de ciocolată” – asta probabil că a apărut în legătură cu Ziua Îndrăgostiţilor, căci, se ştie, ciocolata şi iubirea au o legătură trainică. O altă dată ce sărbătoreşte ciocolata este 13 septembrie, dar şi 28 octombrie. Mai mult decât atât, există şi zile dedicate produselor derivate – ciocolata neagră, sufleul de ciocolată, mousse-ul de ciocolată, eclere, brioşe, toate sunt sărbătorite.
Cert este că cea mai vehiculată dată, cea de 7 iulie, marchează ziua fericită în care ciocolata a fost introdusă în Europa. Iar data de 13 septembrie este Ziua Naţională a ciocolatei în Statele Unite ale Americii, aceasta fiind data naşterii lui Milton S. Hershey, care şi-a legat numele de industria dulce, fondând celebra Hershey Chocolate Company.
Scurt istoric
Istoria ciocolatei începe cu 2.000 de ani în urmă, când arborele de cacao era cultivat în America de Sud. Numele său provine din limba aztecilor, de la “chocolatl”, cuvânt derivat din “xocolatl” (“xococ” – amar şi “atl” – apă sau băutură). Aztecii considerau ciocolata o băutură divină, care îi ajuta să lupte împotriva oboselii şi să reziste mai mult, fizic; ei susţineau că o ceaşca din această băutură preţioasă îi permitea unui om să reziste o zi întreagă fără mâncare.
Boabele de cacao, culese din arborele de cacao, erau prăjite şi pisate, iar pudra obţinută era amestecată cu apă sau cu o băutură. Amestecul era folosit de indigeni în importante ritualuri religioase şi sociale de-a lungul bazinului amazonian şi America Centrală, inclusiv de mayaşi şi azteci. Boabele de cacao erau atât de valoroase, încât în imperiul aztec erau folosite ca monedă.
Exploratorul Cristofor Columb a fost primul european care s-a bucurat de beneficiile boabelor de cacao. După ce spaniolii au ajuns în teritoriile aztecilor, au adus ciocolata şi în Europa. Însă era o băutură amară, pe care puţini o apreciau; lucrurile s-au schimbat după ce spaniolii i-au adăugat trestie de zahăr, vanilie şi scorţişoară. Acum obţinuseră un gust dulce, iar fascinaţia pentru cacao şi ciocolată a crescut rapid. Aceasta a devenit tot mai cunoscută pe continentul european, fiind la început era considerată aliment de lux şi cumpărată de cei bogaţi. Prima ciocolaterie a fost deschisă în 1657, în Londra.
În 1795, doctorul Joseph Fry din Bristol a inventat o maşină cu vapori pentru a înmuia boabele de cacao, ceea ce a dus fabricarea ciocolatei la scară mare.
În 1874, Fry & Sons a început să vândă “Ciocolată delicioasă de mâncat”, despre care se crede că a fost prima tabletă de ciocolată.
În jurul anului 1810, Venezuela producea o jumătate din pudra de cacao consumată pe plan mondial, iar o treime din cantitatea de cacao produsă era consumată de spanioli.
În anii ‘90, ciocolata a devenit tot mai populară şi tot mai profitabilă, fiind în centrul unei industrii tot mai puternice.
Ciocolata belgiană
Cea mai renumită ţară între iubitorii şi cunoscătorii ciocolatei este Belgia. În această ţară au fost descoperite urme de cacao ce datează din anul 1635 – în mănăstirea Baudeloo, din Ghent. Se crede că istoria ciocolatei belgiene începe din secolul 17, în condiţiile în care Ţările de Jos făceau parte din Imperiul Spaniol. Şi tot de acolo a plecat ciocolata şi în Elveţia: în anul 1697, Heinrich Escher, care era pe vremea aceea primarul oraşului Zürich din Elveţia, a gustat ciocolata cu ocazia vizitei sale la Bruxelles, iar la plecare a luat cu el o mică „rezervă”. Astăzi, Elveţia este una dintre ţările cu cel mai mare consum de ciocolată pe cap de locuitor.
Producţia ciocolatei belgiene la scară largă a început abia din a doua jumătate a secolului 19, în condiţiile în care Belgia a dobândit acces la producţia directă de boabe de cacao, după colonizarea statului african Congo. Industrializarea procesării boabelor de cacao a contribuit la mărirea producţiei şi consumului de ciocolată. În 1910, în Belgia lucrau 2.200 de persoane în industria ciocolatei, număr ce a crescut la 6180 în anul 1937.
Totuşi, în ciuda industrializării, Belgia se mândreşte cu faptul că procesul de producţie al faimoasei sale ciocolate a rămas unul tradiţional, mai mult artizanal decât industrial. Acesta este unul dintre secretele care fac ciocolata belgiană specială. Producătorii adevăraţi respectă reţete transmise din generaţie în generaţie, pe care nu le cunoaşte oricine.
Un alt secret este faptul că ingredientele folosite sunt de cea mai bună calitate – acestea fiind masa de cacao, zahărul din trestie de zahăr şi untul de cacao, în proporţii variate. Iar belgienii susţin că grăsimea folosită pentru prepararea ciocolatei este 100% unt de cacao pur, fără a se folosi alte grăsimi. Nu în ultimul rând, contează provenienţa şi tipul boabelor de cacao, pentru aroma produsului final.
Tot belgienii au inventat şi pralinele – bomboanele de ciocolată cu umplutură. În 1912, Jean Neuhaus Jr. crea prima pralină cu umplutură de “crème fraîche”, care a devenit un succes imediat. În curând a fost creat şi ambalajul special conceput pentru praline, numit “ballotin”, o cutie elegantă care păstra bomboanele intacte. De atunci s-au produs numeroase variaţii ale pralinei, fiecare având un gust unic dat de combinaţii ingenioase ale ingredientelor umpluturii, dar şi o formă specială. Reţetele tradiţionale se păstrează până în prezent.
Muzeele ciocolatei belgiene
Pentru că ciocolata este atât de iubită şi de populară, nu e de mirare că i s-au dedicat şi muzee. Da, nu e unul singur, sunt mai multe – la fel cum sunt şi zilele în care este sărbătorită. Unul dintre cele mai celebre muzee europene ale ciocolatei se află în Belgia (desigur!), în oraşul Bruges, şi se numeşte „Choco Story”. Acesta a fost înfiinţat în anul 2004, de familia Van Belle.
Muzeul din Bruges îşi întâmpină vizitatorii cu un ou uriaş de ciocolată, care cântăreşte 120 de kilograme, iar biletele de intrare sunt tot din ciocolată.
Înăuntru, vizitatorii pot descoperi sute de feluri de ciocolată, cu arome diferite, simplă, de lux sau obişnuită. Pe lângă o secţiune care este dedicată beneficiilor ciocolatei asupra sănătăţii, acest muzeu găzduieşte şi o colecţie inedită de cutii cu ciocolată care aduc un tribut familiei regale.
Tot în Belgia, dar la Bruxelles, se află Het Museum van Cacao en Chocolate – Muzeul de Cacao şi Ciocolată, un muzeu unic, o adevărată lume a ciocolatei, care le arată vizitatorilor întregul proces prin care boabele de cacao ajung un produs finit delicios. Afişele, clipurile video, fotografiile şi panourile sunt foarte explicite, oferind informaţii despre modul în care se cultivă arborele de cacao şi cum se transformă boabele sale în ciocolată. În incinta muzeului sunt organizate şi demonstraţii live ale maeştrilor ciocolatieri, care dezvăluie câteva dintre secretele ciocolatei tradiţionale belgiene, preparând sub ochii oaspeţilor praline şi bomboane. În muzeul din Bruxelles se află diverse exponate realizate din ciocolată, cum ar fi oale, pahare antice, sculpturi şi chiar haine.
Muzee europene dedicate ciocolatei
Alte muzee interesante dedicate ciocolatei şi produselor derivate se află la Praga, Paris, Koln sau Barcelona, dacă ne referim doar la cele apropiate de ţara noastră.
Museu de la Xocolata – Muzeul Ciocolatei din Barcelona prezintă istoria ciocolatei în Europa: originile sale, cum a ajuns la noi şi modul în care aceasta era percepută şi comercializată. Şi acest muzeu ilustrează modul de fabricare a ciocolatei, de la boabele de cacao până la procesele industriale de producţie. Încă de la intrare, vizitatorii sunt serviţi cu ciocolată, care să îi însoţească în timpul periplului prin muzeu.
Interesant este că aici este prezentată şi reţeta “Xocoatl”, băutura de cacao a precolumbienilor, iar la cafeneaua muzeului se poate gusta băutura Xocoatl originală.
În acest Museu de la Xocolata sunt expuse şi opere de artă realizate din ciocolată, sculpturi şi picturi ale unor artişti celebri, ca şi clădiri celebre din Barcelona, în miniaturi de ciocolată (cum ar fi Sagrada Familia).
În Germania se află Schokoladenmuseum – Muzeul Ciocolatei, din Koln, fondat în anul 1993 şi finanţat de Dr. Hans Imhoff, atunci preşedinte al Stollwerck, o companie din Koln, cu o lungă traditie. Complexul futurist al muzeului, realizat din oţel şi sticlă, este situat chiar pe malul râului Rin, aproape de centrul vechi din Koln.
Şi acest muzeu include o prezentare a istoriei ciocolatei, de la precolumbieni până în zilele noastre, dar şi o seră cu arbori de cacao. Schokoladenmuseum are chiar o unitate proprie de mini-producţie, unde poţi vedea întregul proces de fabricaţie a ciocolatei.
Totuşi, atracţia principală a muzeului este o fântână de ciocolată înaltă de 3 metri, în care personalul muzeului înmoaie napolitane, pe care apoi le oferă vizitatorilor.
[stextbox id=”info” caption=”Cele mai apreciate 10 muzee ale ciocolatei din lume, potrivit VirtualTourist.com:”]
10. Nestle Chocolate Museum – Mexico City, Mexic
Este cunoscut mai mult pentru designul său inovator şi pentru viteza cu care a fost construit (75 de zile de la început şi până la sfârşit). Clădirea futuristă care adăposteşte muzeul este o expoziţie în sine.
9. Chocolate Museum – Jeju-do Island, Coreea de Sud
Chiar dacă atelierul de ciocolată, showroom-ul “Bean to Bar” şi galeria de artă sunt impresionante, probabil că cea mai mare atracţie a muzeului este un tramvai de epocă, în stilul celor din San Francisco.
8. Candy Americana Museum, Wilbur Chocolate – Lititz, Pennsylvania, SUA
Ideea lansării acestui muzeu a venit după ce soţia unui preşedinte de companie a început să colecţioneze obiecte ce au legătură cu ciocolată, pe care le găsea în magazine de antichităţi sau în târguri de vechituri. În prezent, acest muzeu, care datează de peste 30 de ani, îşi primeşte vizitatorii gratuit.
7. Choco-Story Chocolate Museum – Praga, Cehia
Ciocolata poate fi o desfătare a papilelor gustative, însă acest muzeu este o plăcere şi pentru ochi. Include o colecţie impresionantă de ambalaje de ciocolată din alte epoci şi demonstraţii ale ciocolatierilor.
6. The Chocolate Museum (Musee du Chocolat) – St. Stephen, New Brunswick, Canada
Acest muzeu aduce un tribut fraţilor Ganong, care erau producători de dulciuri în această regiune şi au avut inspiraţia de a pune în vânzare cutiile în formă de inimă cu bomboane de ciocolată. Multe dintre acestea se află şi în expoziţie.
5. Museu de la Xocolata – Barcelona, Spania
Sculpturile acestui muzeu sunt atât de impresionante, încât vizitatorii vor uita că este vorba de ciocolată. Subiectele acestora vizează atât teme religioase, cât şi personaje de desene animate.
4. Choco-Story Chocolate Museum – Bruges, Belgia
Pe lângă o secţiune care este dedicată beneficiilor ciocolatei asupra sănătăţii, acest muzeu găzduieşte şi o colecţie inedită de cutii cu ciocolată care aduc un tribut familiei regale.
3. Pannys Amazing World of Chocolate, Phillip Island Chocolate Factory – Phillip Island, Victoria, Australia
Acest muzeu găzduieşte expoziţii controversate, precum o replică a statuii lui David din ciocolată sau un întreg oraş în miniatură realizat din acelaşi “material”. Pe lângă acestea, vizitatorii sunt serviţi cu ciocolată încă de la intrare.
2. Musee les Secrets du Chocolat – Geispolsheim, Franţa
Dotat cu un teatru, o cameră de ceai, un magazin de cadouri care vinde pastă de ciocolată, oţet de ciocolată, bere de ciocolată şi forme de ciocolată după modele antice, acest muzeu este poate cel mai elegant din categoria sa.
1. Schokoladenmuseum Köln – Köln, Germania
Plasat pe malul fluviului Rin, clădirea futuristă care adăposteşte muzeul oferă vizitatorilor trei etaje dedicate istoriei ciocolatei, însă adevărata atracţie este faimoasa fântână de ciocolată de 3 metri, din care vizitatorii pot să guste.
[/stextbox]
[stextbox id=”alert” caption=”Top 10 cele mai renumite branduri de ciocolată din lume, potrivit National Geographic”]
10. Puccini Bomboni – Amsterdam
9. Richart – Paris
8. Richard Donnelly Fine Chocolates-Santa Cruz, California
7. Godiva – Brussels
6. Valrhona – Tain-l’Hermitage, Franta
5. Norman Love Confections – Ft. Myers, Florida
4. Jacques Torres Chocolate – New York
3. Scharffen Berger Chocolate Maker – Berkeley, California
2. Vosges Haut-Chocolat – Chicago
1. Teuscher – Zurich
[/stextbox]