Zucchero va concerta la Cluj-Napoca

În urmă cu două luni, artistul italian a lansat noul lui album „Black Cat”, pe care urmează să-l promoveze în această toamnă în cadrul unui turneu, prin 30 de oraşe mari din Europa, printre care se numără și Clujul. În ultima parte a turneului european, Zucchero va ajunge în inima Transilvaniei, unde va susține pe 12 noiembrie un concert în incinta Sălii Polivalente. Spectacolul va începe la ora 20:00, accesul publicului fiind permis începând cu ora 19:00.

Încă din anul 1970, Zucchero a intrat în atenţia publicului larg prin hituri pe care este imposibil să nu le fi ascultat vreodată: „Baila Morena”, „Senza una donna”, „Il volo”, „Diamante” etc.

Artistul care a revoluţionat muzica italiană introducând blues-ul în ţara-mamă, apoi făcând din rock-ul italian un punct de reper important în Europa, ne va trece prin toate nostalgiile anilor de demult,   timp de aproape două ore, printr-un concert memorabil.

Proaspăt lansat, albumul „Black Cat” ocupă deja primele poziţii în topurile muzicale din Italia, Austria şi Elveţia, mai ales că pe el există şi colaborări cu artişti din noul val, precum Avicii pentru piesa „Ten more days”, dar şi cu Bono pentru „Streets of Surrender”.

Cu un palmares cum nu se pot lăuda mulţi artişti, Zucchero, pe numele lui real Adelmo Fornaciari, a reuşit de-a lungul carierei de peste 4 decenii să cucerească lumea întreagă şi să vândă peste 50 de milioane de albume, devenind astfel unul dintre cei mai bine vânduţi cântăreţi italieni. Mai mult, colaborările lui au fost numai cu nume sonore din lumea muzicală, precum Luciano Pavarotti, Elton John, Bono, Andrea Bocelli, Joe Cocker şi Ray Charles.

Biletele vor avea preţurile între 78 şi 348 lei şi vor putea fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu