FOTO Clujenii au mai trăit o iluzie

N-o să vă vină să credeţi! Astă seară, în Piaţa Unirii, a fost mai ceva ca la alegeri. Într-o „iluzie spectaculoasă în aer liber”, în cadrul unui număr de magie organizat de Mario Dance Atelier, un ins a fost legat cu cătuşe (cătuşe?!) la mâini, a fost înfăşurat într-un lanţ şi apoi a fost vârât într-o ladă de lemn, ca un fel de urnă. Lada a fost închisă cu lacăt, i s-a dat foc, iar de sus, ţinută de o macara, o fost slobozită o maşină de teren, care a făcut ţăndări lada în flăcări în care intrase iluzionistul. Au intervenit imediat pompierii să stingă focul şi, ca printr-o minune similară celor de la alegeri, flăcăul închis în lada strivită şi arsă apare într-un costum de pompier, printre cei care stingeau focul. Spre deosebire de altele, iluzia din Piaţa Unirii a durat doar câteva minute şi, prezent la eveniment, primarul Emil Boc a filmat-o continuu cu telefonul mobil.

Spectacolul gratuit din Piaţa Unirii e de fapt o invitaţie la un show mai mare care va avea loc pe 25 iunie, pe Cluj Arena, la care vor fi prezenţi 18 iluzionişti din mai multe ţări. Nu, spectacolul de acum şi cel de pe 25 iunie n-au avut o repetiţie pe 5 iunie şi nici cel de pe 25 iunie nu va fi un antrenament pentru show-ul din noiembrie.

Galerie foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu