Panama – file de viaţă, file de istorie…

Panama, – ca stat, a împărtăşit soarta suratelor ei din America latină, deşi nu avea nici pe departe bogăţiile acestora. Avea altceva mult mai de preţ: istmul care despărţea, vremelnic, cele două oceane. Acesta o fost si o binecuvântare şi un blestem pentru panamezi.

Descoperită în 150l de un spaniol, Panama ajunge câteva decenii mai târziu colonie spaniolă. Panama devine independentă abia în l821. Dar bogăţia istmului, poziţia lui strategică adună mulţi aventurieri şi bogătaşi şi multe nenorociri. Micul stat -pentru mai multă siguranţă – intră în Republica federativă Marea Columbie, să fie mai apărat, mai la adăpost. Ba mai mult, începe cu ajutor francez construirea canalului ce urma să lege cele două oceane; totul se sfârşeşte cu un dezastru. Atunci SUA intră în „teatrul de acţiuni” şi cere Columbiei să semneze un tratat prin care să cedeze unui consorţiu american istmul cel atât de râvnit.

Columbia nu vrea, se opune; panamezii la fel. In 1943. preşedintele Theodore Roosevelt, cel care a spus „Vorbeşte cu blândeţe şi poartă , un pumnal mare la spate” trece la acţiune. Nu se dezminte. Trimite în Panama crucişătorul Nashville şi alte nave. Soldaţii coboară în Panama arestează si ucid (democratic!) pe comandantul miliţiei locale şi proclamă independenţa statului Panama. Curat independenţă! Apoi au instalat un guvern marionetă, care a stabilit o zonă americană pe ambele maluri ale canalului, *e urma a fi construit. Iată cum desecrie John Pekins într-o carte memorabilă, intitulată Confesiunile unui asasin economic Ed. Ideea Europeană 20007. (Perkins a făcut parte din MAIN, ca asasin economic care, sub semnul colaborării, a distrus popoare si economii, îndatorându-le la BM şi FMI şi fireşte la SUA Ce scrie autorul? „Interesant este faptul că Tratatul amintit mai sus semnat de secretarul de stat american Hay si de un inginer francez, Philippe Bunau-Varilla, care făcuse parte şi din echipa iniţială de construire a canalului, nefiind semnat de nici un cetăţean din Panama! În esenţă, Panama a fost obligată să părăsească statul Columbia pentru a servi SUA într-o afacere pusă la cale de un american şi un francez.

Mai bine de o jumătate de secol, Panama a fost condusă de o oligarhie de familii înstărite, cu legături puternice cu Washingtonul. Aceşti conducători erau dictatori de dreapta. care luau toate masurile pentru a fi siguri că ţara lor promova interesele Staţilor Unite. Ei susţineau şi activităţile anticomuniste ale CIA şi ale NSA , sprijinind afaceri uriaşe americane, cu Standard Oii a lui Rockefeller sau United Fruit Company, cumpărată de George W. Bush. Familiile respective erau bine răsplătite.Dar, la conducerea statului Panama ajunge generalul Omar Torrijos, care izbuteşte, după ani lungi ne negocieri, să preia canalul de la preşedintele Carter, în 1977. Congresul, supărat foc, aprobă retrocedarea cu un vot plus! Dar, o bombă se rătăceşte în avionul lui Omar Torrijos avionul explodează! În 1981 canalul revine americanilor. În Ecuador alt preşedinte nesupus moare tot în explozia unui avion, specialtatea Casei). Şef al statului Panama americanii îl pună pe Manuel Noriega! Nici el nu a făcut politică pe placul celor ce l-au pus! Au început certuri, neînţelegeri, Noriega le cerea americanilor, să se întoarcă acasă.

Ce a urmat ne spune tot John Perkins: „lumea a fost şocată când la 20 decembrie 1989 Statele Unit au, atacat Panama, cu cel mai mare dispozitiv aeropurtat asupra unui oraş după al doilea război mondial. Era un atac nejustificat- asupra populaţiei civile, căci ei şi ţara lor nu prezentau nici cea mai mică ameninţare pentru SUA. Dar nu se supuneau, nu urmau, nu slujeau interesele celor puternici. Politicieni şi presa din lumea mare au denunţat acţiunea unilaterală, ca o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Dacă această operaţiune militară asupra unei ţări care comisese genocid sau alte crime – de exemplu Chille a lui Pinochet, Paraguayul lui Stroesner, Nicaragua lui Somosa sau Irakul lui Saddam – lumea poate ar fi înţeles. Dar Panama nu făcuse nimic din toate acestea; s-a opus doar intereselor unei mâini de corporaţii şi puternici ai zilei. Acuzat de afaceri cu droguri, Noriega a fost dus de armată în SUA şi anchetat… (Apropo de Somosa, despre el a spus mare Reagen!! „E adevărat ca Somosa e un ticălos, dar un ticălos de-al nostru!” Frumos, nu? Peter Eisner, corespondent la Asociated Press scria într-un articol: .Analiza mea asupra situaţiei politice din Panama, dinaintea şi din timpul invaziei, demonstrează că fost un abuz de putere. Invazia a servit scopurilor aroganţilor politicieni americani şi aliaţii lor panamezi cu preţul unei vărsări de sânge inutile.

Panama este azi patria offshore-urilor lumii. De ce ? Cine a dorit acest lucru? Se cuvin puse aceste întrebări si multe altele. A fost condusă cinstit, înţelept această ţară ? Cu a cui îngăduinţă s-a ajuns aici? Pentru ce şi ale cui interese? Nu e oare nimeni vinovat ? Si nu ar trebui cineva să dea socoteală? Cât de mică?! Sunt întrebări ce vor rămâne cu siguranţă fără răspuns. De ce ? Interesele de acolo sunt ale unor indivizi prea mari care-şi permit orice în neputincioasa noastră lume. Fie ea globală, democrată şi chiar… liberă.