Facturi mai mari la curent pentru cei din mediul rural
Facturile la electricitate nu se mai pot plăti în mediul rural decât prin mandat poștal, lucru care stârnește o serie de nemulțumiri în rândul cetățenilor, care pe lângă valoarea totală a facturii vor trebui să achite în plus, încă o taxă. Deși posibilitțile de plată a unei astfel de facturi sunt vaste în mediul urban, în unele localități din mediul rural, poștașul reprezintă singura „metodă” prin care oamenii își pot achita factura la curent. Să luăm de exemplu, localitatea Râșca din județul Cluj. Până de curând, localnicii puteau achita facturile direct la poștaș. Acesta le dădea chitanță, iar toată lumea era fericită. Acum, însă, poștașul percepe un comision pentru fiecare factură încasată, comision ce se modifică în funcție de valoarea facturii.
„Acum se mai pot face plăți numai și numai prin mandat poștal. Se percep taxe poștale. Înainte într-adevăr se puteau plăti facturile mai simplu. Fiecare poștaș avea un facturier pentru astfel de situații. Acum oamenii trebuie să achite 5 lei pentru o factură de maxim 200 de lei, 10 lei pentru o factură cu valoarea cuprinsă între 200 – 500 de lei și 15 lei pentru sumele cuprinse între 500- 1000 de lei. Oamenii sunt nemulțumiți și nu înțeleg de ce trebuie să plătească în plus, de ce nu le mai iau banii numai așa, ca până acum. Sunt bătrâni mulți dintre ei, nu se pot deplasa. Nu știu de ce nu s-au mai înțeles cei de la Electrica cu Poșta Română. Nouă ne este greu să îi convingem pe oameni să plătească și taxele poștale. Doar câțiva localnici au plătit ultimele facturi. Mă întreabă de ce le iau bani în plus. Sunt sceptici și nu plătesc. La noi, în Râșca, oamenii nu au altă posibilitate de plată a facturilor, doar dacă merg la Huedin, la Beliș sau a Cluj-Napoca, dar distanțele sunt foarte mari, vă dați seama”, a declarat Floarea Vâtca, agent poștal agenția Râșca.
Taxele poștale se încasează pentru fiecare factură în parte, indiferent de valoarea acesteia. De exemplu, dacă avem 5 facturi de câte un leu, vom achita șase lei pentru fiecare factură în parte.
„Facturile emise de Electrica Furnizare SA se pot plăti la oficiile Poștei Române prin mandat poștal. Pe formularul mandatului poștal, clienții trebuie să completeze codul ATM înscris pe factură, astfel încât Electrica Furnizare să poată identifica ușor clientul pentru care s-a efectuat plata”, au transmis reprezentanții Compartimentului Comunicare și Relații Publice din cadrul Poștei Române.