TIFF, Untold Festival, Electric Castle și Blaj aLive susțin Fondul Jazz in the Park
Alături de Jazz in the Park, patru dintre cele mai importante festivaluri din Transilvania – Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), Blaj aLive, Untold și Electric Castle – susțin Fondul Jazz in the Park. Inițiativa Jazz in the Park de a implica și valorifica în mod activ comunitatea prin susținerea unor proiecte pentru întregul oraș i-a atras pe organizatorii de evenimente, care au răspuns pozitiv propunerii de a se implica în Fondul Jazz in the Park.
Tombolă pentru donatorii online
Astfel, festivalurile vor promova fondul în comunitățile lor și vor oferi abonamente, bilete și produse promoționale special pentru persoanele care donează online pentru a susține Fondul Jazz in the Park. Concret, toți cei care donează online prin rețeaua biletmaster.ro pentru Fondul Jazz in the Park intră într-o tombolă săptămânală, în cadrul căreia pot câștiga abonamentele, biletele și premiile puse la dispoziție de organizatorii celor patru festivaluri.
„Mi s-a părut incredibil gestul celorlalți colegi de breaslă de a ne susține fondul. Ce ne-au dat ei de fapt nu sunt doar niște premii, ci acces să promovăm fondul în comunitățile lor, lucru foarte valoros. Practic, fondul Jazz in the Park a unit printr-o cauză comună câteva din cele mai importante festivaluri din regiune. Cu siguranță această prietenie ne va ajuta să ne atingem obiectivele pe fond. Le mulțumim pe această cale celor patru festivaluri care au arătat deschidere. Contează mult pentru noi.”, spune directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.
Prima tombolă va avea loc vineri, iar în extragere vor fi incluși toți cei care donează pentru Fondul Jazz in the Park de luni, 23 mai și până vineri, 27 mai. La prima extragere, TIFF va oferi pentru doi câștigători câte 10 vouchere la filme din cadrul festivalului care începe vineri și câte o geantă TIFF.
Începând de astăzi, susținătorii fondului Jazz in the Park vor putea cumpăra bilete neobligatorii prin rețeaua biletmaster.ro. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar banii întră în fondul Jazz in the Park din care vor fi susținute trei proiecte de artă experimentală. În fiecare săptămână va avea loc o tombolă unde donatorii din acea săptămână pot câștiga bilete la cele mai importante festivaluri din zonă.
[stextbox id=”custom”]
Programul tombolei e următorul:
23-27 mai: Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF): 2 câștigători vor primi câte 10 vouchere la filme din cadrul TIFF și câte o geantă TIFF
28 mai-5 iunie: Blaj aLive: 2 abonamente la festival
6-12 iunie: Untold Festival: 2 abonamente
13-19 iunie: Electric Castle: 2 abonamente
[/stextbox]
TIFF
„Salutăm inițiativa de crowdfunding a organizatorilor Jazz in the Park, unul dintre cele mai reușite evenimente muzicale din Cluj, și ne bucurăm să le fim alături! Ideea de a implica publicul în crearea de granturi pentru proiecte experimentale sau de intervenție culturală în spațiul urban este o foarte frumoasă definiție a comunității și solidarității în artă. Abia așteptăm să le vedem implementate în Cluj”, transmite echipa TIFF.
Mai apoi, cei care donează în perioada 28 mai-5 iunie pentru Fondul Jazz in the Park vor putea câștiga abonamente la Blaj aLive, iar în săptămânile următoare se pun la bătaie abonamente la Untold Festival și la Electric Castle.
Blaj aLive
„Blaj aLive susține Fondul Jazz in The Park, model de urmat într-o economie culturală în plină dezvoltare. Crowdfunding-ul în România la nivelul comunicării de masă este încă o noțiune abstractă, sistemul fiind de mare ajutor pentru susținerea inițiativelor culturale și implicarea directă a consumatorilor în procesul de finantare. Donațiile publicului pentru cultură sunt următorul nivel de civilizație”, precizează Claudiu Stanciu, program&marketing director la Blaj aLive. Câștigătorii celor două abonamente Blaj aLive vor fi extrași la finalul săptămânii viitoare.
Dornici să susțină Fondul Jazz in the Park s-au arătat și reprezentanții Electric Castle Festival, ei vor oferi două abonamente la festival celor care donează pentru Fond.
Electric Castle
„Promovăm artiștii români de la prima ediție a Electric Castle, iar în ultimii doi ani le dedicăm competiția OWN THE STAGE, prin care pot urca pe scenele unui festival. Pentru că muzica bună nu ține de un anume gen muzical, avem an de an și altfel de concerte, inclusiv muzică clasică sau jazz. Susținerea fondului Jazz in the Park e un pas firesc, pentru că știm din proprie experiență cât de greu e să te afirmi pe scena muzicală de la noi. În plus, la fel ca Electric Castle, și festivalul Jazz in the Park a crescut organic, prin forțe proprii și prin eforturile unei echipe entuziaste, așa că suntem bucuroși să lucrăm împreună pentru o cauză bună!”, a spus Andi Vanca, manager comunicare Electric Castle.
Untold Festival
La rândul lor, reprezentanții Untold vor oferi, în cadrul tombolei, două abonamente la festival pentru cei care donează pentru Fondul Jazz in the Park.
„Suntem bucuroși că ne putem implica și că vom contribui la această acțiune pentru întreaga comunitate. Inițiativele tuturor festivalurilor clujene dezvoltă apetitul clujenilor pentru programe culturale și artistice speciale. Noi sperăm să avem cât mai mulți fani Untold pe lista donatorilor pentru fondul Jazz in the Park, unul dintre proiectele pe care îl considerăm cu adevărat special”, afirmă Adrian Chereji, director de marketing și comunicare Untold.
Bilete neobligatorii de susținere a Fondului Jazz in the Park pot fi achiziționate aici.
Citiți și: Sute de clujeni s-au distrat la cea de-a doua ediție Picnic in the Park